Excelent pusă în teren de Antonio Conte, Italia a învins Belgia, cu 2-0 (1-0), la Lyon, în meciul disputat luni seara pe noua arena din Lyon. O victorie superb, obținută de o echipă a Italiei care a jucat un fotbal impresionant timp de 90 de minute, în timp ce Belgia, echipa care pornea ca favorită, a fost lipsită de coeziunea necesară pentru a produce un rezultat mare. Italia a deschis scorul în minutul 33, după o fază care a arătat cât de eficient poate fi fotbalul simplu. Bonucci trimite o pasă de 39 de metri fix de pe linia de la centrul terenului pentru urcarea micuțului Giaccherini în spatele apărătorilor belgieni și acesta îl invinge pe Courtois cu un șut la colțul lung. Belgia a ratat cea mai mare ocazie în minutul 54, prin Lukaku, atacant care a încercat un lob din interiorul careului, însă mingea a ocolit de puțin poarta lui Buffon. Totul a pornit de la un balon pierdut de Darmian, jucător schimbat imediat cu De Sciglio. Italienii au ieșit pe contraatac în minutul 85 prin Immobile, însă Courtois s-a opus din nou golului. N-a mai avut însă ce face în prelungiri când, la capătul unui alt contraatac de manual al italienilor, Pelle a închis tabela cu un voleu devastator din interiorul careului. Pentru Italia a fost cel de-al 17-lea meci la un turneu final european fără gol primit și cea dintâi victorie într-un meci inaugural la EURO, după 16 ani. Belgia: Courtois; Ciman (Carrasco 75), Alderweireld, Vermaelen, Vertonghen; Witsel, Nainggolan (Mertens 62); De Bruyne, Fellaini, Hazard; R Lukaku (Origi 73); Italia: Buffon; Barzagli, Bonucci, Chiellini; Candreva, Parolo, De Rossi (Thiago Motta 78), Giaccherini, Darmian (De Sciglio 58); Pellè, Eder (Immobile 75).
Related Articles
SPECTACOLE DRAMATURGICE LA AMFITEATRU ȘI FESTIVAL CU ACTIVITĂȚI EDUCATIVE, ARTISTICE ȘI RECREATIVE, ÎN WEEK-END, LA PALAS
6 septembrie 2018 21:17
Tragedie în Marea Mediterană: zeci de migranţi au murit după ce au căzut dintr-o ambarcaţiune supraîncărcată
24 mai 2017 18:25
DELICII, MUZICĂ LIVE ȘI PROIECȚII CINEMATOGRAFICE ÎN AER LIBER, LA STREET FOOD FESTIVAL, ÎN PARCUL PALAS
19 septembrie 2018 17:53
Magistraţii ÎCCJ vor sesiza Curtea Constituţională pe marginea modificărilor legilor justiţiei
21 decembrie 2017 14:40
Check Also
Close