ÎNCĂ NU SUNTEM CEEA CE CREDEM CĂ SUNTEM

Cât de mult ne incomodează guvernul de tehnocrați, chiar dacă acest guvern, condus de Dacian Cioloș, nu ne prea ajută la ceva! Avem neșansa să constatăm, cu durere și cu mult sânge încă mișcător în noi, că ceea ce deținem nu ne este de folos sau dacă ne este nu ne ajută în următoarea dimineață.

Cred că durerea aceasta profundă își are cauzele mult mai adânci, înspre rădăcinile blestemului nostru de a fi mai mult decât suntem. Tot timpul aceste blestem lucrează împotriva noastră, chiar dacă el ne ține de mână, încercând să ne treacă strada, chiar dacă nu dorim acest lucru. Ni se spune să fim ”americani”, că cei de dincolo de Ocean, într-o anume situație, altfel s-ar comporta, altfel ar privi și ar încuraja democraţia. Chiar dacă Casa Albă nu poate să înțeleagă de ce România nu poate fi shoulder-to-shoulder cu SUA, de ce măsurile bune, pe care le ia administrația americană pentru poporul american, nu sunt la fel de bune dacă le-ar lua guvernații României, pentru poporul român.

Această neînțelegere semantică, dar și filosofică, ne pune în ingrata situație de a face rău, când dorim tot binele din lume ”țărișoarei noastre”.

Nu putem să fim mai mult decât suntem, cu atât mai mult cu cât încă nu am ajuns să fim ceea ce suntem. De fiecare dată, în ultimii 26 de ani, de când avem ambiția de a ne privi în ochi, cu înțelegerea și înțelepciunea necesară detașării de tot ce ne poate emoționa, constatăm că, de fapt, suntem cei care ne facem singuri rău, că suntem unii împotriva celorlalți, că nimic nu ne adună, ci totul ne dezbină.

De exemplu, lupta împotriva corupției, pe bună dreptate asumată de toate forțele politice ale țării, nu poate cauționa crearea unei forțe situată deasupra legii, defilând în față cu drapelul independenței Justiției. Nu poți să faci dreptate încălcând legea. Sau, pentru a fi cât se poate de explicit, nu poți să faci așa ceva într-un regim democrat. În anarhie sau în dictatură există această posibilitate de a fi deasupra tuturor, de a-ți impune regula prin forță, prin impuneri fără drept la replică. În România, trebuie să constatăm, nu există încă nimic consolidat, nimic sigur, atâta timp cât am fost obligați de viață să ne construim statul de drept din alergare și, mai ales, din greșeli mai mult sau mai puțin asumate. Încă avem scris pe maculator modul în care trebuie să ne comportăm într-un stat de drept funcțional. Instituțiile democrației reprezentative din România sunt în continuare instabile, neconsolidate, ușor de dezechilibrat, astfel încât disoluția instituțiilor statului să aibă accente îngrijorătoare pentru gestionarea democrației în România, despărțită de exercițiul democratic al SUA, de mai bine de două sute de ani. La noi nu există încă reflexul ”nimeni nu este mai presus de lege”, cu atât mai mult cu cât marea grijă a constructorilor noului regim politic din România este de a nu încălca principiile de aur ale valorilor drepturilor și libertăților cetățenești. Dacă statul dictatorial nu pierdea prilejul de a le invoca, de a le clama, de a crea senzația că grija cea mai mare a regimului comunist este ”grija față de om”, pe fond el s-a demonstrat a fi cel mai mare dușman al omului. În democrației nu mai este loc de această ambivalență derutantă și greu de administrat. Ceea ce se spune, se face. Ceea ce se face, se asumă. Pentru ceea ce se asumă se răspunde. Democrația nu este o serbare câmpenească. Este un șir de responsabilități, din aproape în aproape, pentru care legea devine albia principală a vieții de zi cu zi. În democrație toți sunt apărați de lege, toți plătesc pentru încălcarea ei, indiferent de poziția socială în care se află.

Cele trei puteri ale statului de drept, Legislativă, Executivă, Judecătorească nu sunt mai presus de lege. Independența lor este asigurată tot prin lege, ceea ce nu permite ca o putere să interfereze cu cealaltă putere cu scopul vădit de a o influența sau subordona.

Dintr-o astfel de confuzie și aliniere cu cei față de care nu avem încă șansa să ne comparăm, din motive obiective, privind analiza la rece a stadiului în care ne aflăm, ar trebui să ne trezim, să conștientizăm exact locul în care ne situăm și să acționăm ca atare, pas cu pas, fără a ne îmburica shoulder-to-shoulder cu staul american. Încă nu suntem ceea ce credem că suntem. Mai avem de alergat!

ADI CRISTI