Peste 370 de prichindei au participat la inaugurarea ”Orășelului Copiilor” din Parcul Expoziției

La sfârșitul săptămânii trecute, Parcul Expoziției a fost mai vesel decât de obicei, ca urmare a faptului că peste 370 de copii, însoțiți de părinți sau bunici, au luat parte la inaugurarea ”Orășelului Copiilor”, eveniment organizat de Asociația Studențească AMiCUS Iași, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași. La deschiderea oficială a orășelului a fost prezent și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, care apoi, împreună cu ”primarul” Orășelului Copiilor, Cosmin Văraru, vicepreședintele Asociației Studențești AMiCUS Iași, i-au invitat pe copii să participe la diferite activități. Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Iași, împreună cu Serviciul Județean de Ambulanță, au oferit copiilor posibilitatea de a vorbi cu cei care, zilnic, salvează vieți: pompierii și personalul Ambulanței. Armata a fost reprezentată de Batalionul 151 Infanterie ”Lupii Negri”, de la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”. La ”Spitalul” Orășelului au fost prezenți medicii și asistentele de la Arcadia – Spitale și Centre Medicale. ”Biblioteca” Orășelului Copiilor a însuflețită de pasiunea pentru lectură a celor de la Biblioteca Județeană ”Gheorghe Asachi” din Iași. Inovația și tehnologia și-au găsit loc la ”Fabrica de Roboți” a Orășelului, unde tinerii ingineri de la Ateliere – Creatoria le-au arătat copiilor în mod practic cât de atractive pot fi științele exacte. Farmacie, Cabinet Stomatologic, Cabinet Psihologic, Filarmonică, Poșta, Școala, Biserica, Centru Sportiv, Salon de Înfrumusețare, Magazin Foto, Centru de Calcul, Atelier de Meserii, Piața, Restaurant sunt numele celorlalte standuri organizate de voluntarii Asociației AMiCUS Iași. În total, 20 de locuri în care le-au fost oferite copiilor informații și activități educaționale pe înțelesul lor cu scopul de a-i informa cu privire la cele mai importante instituții ale unui oraș, dar și despre cele mai interesante locuri în care ar putea putea lucra atunci când vor deveni mari. ”Au fost cele mai interesante activități educative pentru copii. Felicitări pentru inițiativă! Nici ploaia și nici vremea mohorâtă nu au reușit să strice evenimentul organizat din suflet, deoarece astăzi a ieșit la iveală bunătatea fiecăruia și sufletul de copil de care uneori uităm!”, a firmat o mamă care a participat la ”Orășel”, pe pagina de Facebook a Asociației. Asociaţia Studențească AMiCUS este o asociaţie autonomă, apolitică, nonguvernamentală şi non-profit. Printre obiectivele care ghidează activitatea AMiCUS se numără și consolidarea relaţiilor interumane în rândul studenților, promovarea voluntariatului, a valorilor morale creştine și a unor principii de viaţă sănătoase pentru trup, minte şi suflet. (E.M.)