Masacrul din Orlando: Soția lui Omar Mateen ar fi știut de atac și urmează a fi inculpată 

Soția atacatorului care a ucis duminică 49 de persoane într-un club de noapte gay din Orlando, Florida, știa de planurile acestuia și ar putea fi inculpată în legătură cu acest atac, cel mai sângeros din istoria modernă a SUA, a declarat marți o sursă din domeniul judiciar, citată de Reuters.

Sursa a precizat că a fost reunit un mare juriu federal, care ar putea să o pună miercuri sub inculpare pe soția lui Omar Mateen, Noor Salman.

„Se pare că știa ceva din ceea ce se întâmpla”, a spus senatorul american Angus King, membru al Comisiei pentru Informați Secrete din Senat, care a primit marți o informare despre atac.

„Cu siguranță este — aș spune — potențial suspect în acest moment și pare că este cooperantă și ne poate oferi unele informații importante”, a declarat King la CNN.

Mateen, care a fost împușcat mortal de poliție după 3 ore de la intrarea sa în clubul Pulse, a sunat la 911 în timpul atacului său asupra celor din local, pentru a-și exprima supunerea pentru diferite grupări militante islamiste.

Anchetatorii federali au spus că el probabil s-a radicalizat singur și că nu există dovezi că ar fi primit instrucțiuni sau ajutor de la grupări din afară, cum ar fi Statul Islamic. În vârstă de 29 de ani, Mateen era cetățean american, născut la New York din părinți imigranți afgani.

O sursă citată de Fox News a spus că procurorii vor să o pună sub inculpare pe soția lui Mateen pentru complicitate la 49 de omoruri și la 53 de tentative de omor și pentru că nu a informat autoritățile despre atacul care urma să aibă loc, dar și pentru că i-a mințit pe agenții federali.

NBC News a relatat că Noor Salman le-a spus agenților federali că ea a încercat să vorbească cu soțul său pentru a-l convinge să nu comită atacul. Însă ea ar fi spus de asemenea FBI că l-a dus cu mașina pe soțul său la clubul Pulse deoarece el ar fi vrut să inspecteze localul, a adăugat NBC News.

Potrivit sursei citate de Fox News, este posibil ca bărbatul să își fi sunat soția din club chiar în timp ce comitea crimele.

Deși femeia a fost interogată încă de duminică dimineață, imediat după atac, ea nu a fost deocamdată arestată.