Cofeina nu mai are aproape niciun efect în cazul deprivării de somn pe parcursul mai multor zile

 

Un nou studiu arată că în cazul persoanelor care dorm 5 ore pe noapte, cafeina nu mai îmbunătăţeşte vigilenţa sau performanţele cognitive după a treia noapte lipsită de un somn corespunzător.

Rezultatele studiului arată că în comparaţie cu un placebo, cofeina poate îmbunătăţi semnificativ performanţele la testele de vigilenţă care măsoară nivelul abilităţilor psiho – motorii (timp de reacţie, coordonare senzoriomotorie, autocontrol, capacitate de învăţare motorie, rezistenţa la factori perturbatori, nivel global de performanţă) în primele 2 zile, dar nu şi în cazul a trei nopţi consecutive de somn insuficient, potrivit CSID.

Studiul a fost publicat în revista SLEEP şi a fost prezentat şi în cadrul unei conferinţe aniversare a Societăţii de Somnologie care a avut loc la Denver, luna aceasta.

Studiul a analizat 48 de subiecţi sănătoşi care au luat parte la un studiu dublu orb, randomizat şi controlat placebo. Somnul a fost restricţionat la 5 ore pentru o perioadă de cinci zile. Participanţilor li s-a administrat fie o doză de 200 mg de cofeină, fie un placebo de două ori pe zi. Subiecţii au fost supuşi unor teste cognitive în fiecare oră în perioada în care erau treji.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că doza zilnică de cofeină nu este suficientă pentru a preveni declinul performanţelor cognitive în cazul deprivării de somn pe parcursul a cel puţin trei nopţi.

„Am fost surprinşi de faptul că avantajul pe care îl ofereau dozele zilnice de cofeină în cazul testelor cognitive a dispărut după trei nopţi de privare de somn. Aceste rezultate sunt foarte importante în condiţiile în care cofeina este un stimulent folosit în general pentru a contracara declinul performanţelor în urma unei perioade de privare de somn. Datele noastre sugerează că aceeaşi doză de cofeină nu este suficientă pentru a preveni declinul performanţelor în cazul mai multor nopţi de somn insuficient”, susţine autorul principal al studiului Tracy Jill Doty, cercetător la Walter Reed Army Institute of Research.