În cursul acestei săprtmâni au fost finalizate lucrările de reabilitare termică a celor trei blocuri turn din Piaţa Unirii. Proiectul de reabilitare a celor trei blocuri a prevăzut termoizolarea pereţilor exteriori cu polistiren expandat ignifugat de 10 centimetri, protejat cu tencuială subţire armată, inclusiv realizarea finisajelor cu tencuială acrilică, izolarea termică a pereţilor exteriori pe conturul golurilor de tâmplărie, pe 20 centimetri lăţime, cu polistiren extrudat de 20 centimetri, protejat cu o şapă de egalizare slab armată, schimbarea tâmplăriei de lemn ale faţadelor, acolo a fost cazul, cu tâmplărie de PVC cu geam termoizolant, termoizolarea terasei cu polistiren extrudat de 20 centimetri, protejat cu o şapă de egalizare slab armată, precum şi termoizolarea planşeului peste subsol cu polistiren expandat de 10 centimetri, protejat cu tencuială armată. Zidăria de BCA care a fost deteriorată de timp şi intemperii a fost schimbată în totalitate. Finanţarea lucrărilor, în sumă de 900.000 de lei, s-a făcut prin intermediul unui proiect european accesat de municipalitate şi în care s-au putut înscrie asociaţiile de proprietari. Prin program, costurile sunt distribuite între Primărie, asociaţii şi bugetul de stat prin fonduri europene. Lucrările, care au început în urmă cu doi ani, au fost sistate în toamna anului trecut, din cauza unor motive de ordin obiectiv. Proiectul a prevăzut refacerea în totalitate a zidăriei, reparația tereselor, precum și a subsolurilor. Potrivit proiectului tehnic, investițiile au presupus anveloparea faţadelor cu material izolator, schimbarea tâmplăriei exterioare cu ferestre PVC cu geam termopan, refacerea terasei superioare a imobilului şi modernizarea instalaţiilor de termoficare la nivelul subsolului, acolo unde este cazul. Finanţarea lucrărilor s-a făcut prin intermediul unui proiect european accesat de municipalitate, la care s-au putut înscrie asociaţiile de proprietari. Costurile investiției au fost distribuite între Primărie, asociaţiile de proprietari şi bugetul de stat, prin fonduri europene. Primii doi parteneri au suportat fiecare câte 20% din valoarea lucrărilor, finanţarea nerambursabilă acoperind 60%. (E.M.)