R.Moldova: Executivul a acordat ajutor material familiilor care au avut de suferit de pe urma ploilor abundente din ultimele zile

Prim-ministrul Pavel Filip a cerut, în cadrul şedinţei  Cabinetului de miniştri, instituţiilor de stat să ia toate măsurile necesare pentru a soluționa problemele apărute ca urmare a faptului că, în ultima perioadă de timp, în unele localități din țară au fost înregistrate căderi de precipitații abundente ce au generat pagube materiale substanțiale şi chiar pierderi de vieți omenești, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

„După cum am mai spus și cu altă ocazie, prioritatea noastră în aceste cazuri trebuie să fie oamenii – să le acordăm toată atenția și ajutorul pe care îl așteaptă de la autorități. Fiecare în gradul său de responsabilitate legală. Am cerut o evaluare a pagubelor provocate de ploi, iar în urma acestei evaluări sîntem astăzi în măsură să aprobăm ajutorul pentru sinistrații din Ceadîr-Lunga și nu numai, în valoare de 2,1 mln lei. Este un ajutor necesar, pentru că, în general, este vorba de familii cu venituri modeste care au nevoie de a fi susținuți în aceste momente grele”, a menţionat Prim-ministrul.

În acelaşi context, Premierul a solicitat autorităţilor responsabile să ia măsurile de prevenţie, pentru a asigura securitatea oamenilor în fața calamităţilor naturale.

„O persoană și-a pierdut viața în Chișinău și alta se află în stare gravă la spital. Un lucru extrem de dureros. Evident, căderea ploilor torențiale, precum și alte calamități naturale, nu depind de voința umană, dar autoritățile răspund de măsurile de prevenție”, a declarat Prim-ministrul.

În acest context, Pavel Filip a precizat că a fost informat asupra faptului că Procuratura a inițiat mai multe cauze penale, inclusiv pe aspectele ce țin de neglijența manifestată din partea autorităților, lipsirea de viață din imprudență, precum și vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății. „Aceste investigații vor stabili cu certitudine toate împrejurările și vor aduce în fața justiției responsabilii, care au ignorat obligațiunile de serviciu, ce au dus la consecințe grave”, a mai menţionat Premierul.