Trombofiliile, un grup de afectiuni ce pot afecta sarcina

 

Trombofiliile sunt un grup de afecţiuni caracterizate prin anomalii ale coagulării sângelui, ce pot afecta sarcina în primul sau în ultimul trimestru. Tocmai de aceea atenţia trebuie să fie sporită, mai ales în contextul unui istoric al viitoarei mame.

Trombofiliile sunt un grup de afecţiuni ale sângelui, care sunt grupate sub această denumire generică – trombofilii. Sunt un grup de afecţiuni relativ recent grupate sub această denumire şi intens studiate în prezent. Sunt insuficient cunoscute şi ghidurile sunt încă la început în ceea ce priveşte recomandările pe parcursul sarcinii. Este clar că acest grup de trombofilii predispun la modificări ale coagulării sângelui, ceea ce poate duce la întreruperea brutală a oxigenării sau a alimentării cu sânge a copilului în timpul vieţii intrauterine. Acest lucru se poate face în primul trimestru de sarcină, dar mai frecvent în ultimul trimestru de sarcină. Aceste trombofilii pot să fie dobândite sau transmise genetic şi de aceea în anamneza care i se face pacientei înainte de a rămâne gravidă se ia în considerare şi istoricul familial al acesteia, putând fi anumite afecţiuni ale părinţilor sau ale bunicilor care să atragă atenţia că pacienta are un risc mai mare de trombofilie„, a declarat pentru www.sănătateatv.ro dr. Cătălin Petru Haiduc, medic primar Obstetrică-Ginecologie.

Analizele de trombofilie nu pot fi făcute ca un test de screening, din cauza preţului crescut şi a nedecontării de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Tocmai de accea sunt recomandate doar femeilor la care există o suspiciune în acest sens.

În cazul în care femeia însărcinată primeşte diagnosticul de trombofilie, atunci trebuie iniţiat imediat un tratament care să o ajute să ducă sarcina până la capăt.