Breaking News

Polonia: Mii de persoane au manifestat la Varșovia împotriva interzicerii avortului

 

Mii de persoane au manifestat sâmbătă în centrul Varșoviei împotriva unui proiect de lege care vizează interzicerea aproape totală a avortului în Polonia unde legea în vigoare în acest domeniu este una dintre cele mai restrictive din UE, relatează AFP.

„Exist, gândesc, decid!”, au scandat participanții la acest „Marș pentru demnitate”, unii purtând pancarte cu mesajul: „Drepturile femeii sunt drepturi ale omului”.

Manifestația a fost organizată de grupul „‘Dziewuchy Dziewuchom” („Femei pentru femei”) creat pe Facebook la începutul acestui an și care are în prezent peste 100.000 de membri.

Datând din 1993, legea privind avortul în Polonia limitează deja întreruperea voluntară a sarcinii și nu o autorizează decât în trei cazuri: când există risc pentru viața și sănătatea mamei, când examinarea prenatală indică o gravă patologie ireversibilă la embrion sau când sarcina este rezultatul unui viol.

Mai multe organizații care se opun avortului au înaintat parlamentului, cu sprijinul Bisericii Catolice și a conservatorilor la putere, un text mai restrictiv, care, dacă va fi votat, va permite întreruperea sarcinii numai dacă această măsură este necesară pentru a salva viața mamei. Totodată, noul proiect de lege prevede creșterea pedepsei maxime pentru persoana care practică ilegal avortul la cinci ani de închisoare față de doi ani cât este în prezent.