Corlățean: Resping în termeni foarte clari și categorici orice acuzație care îmi este adusă de DNA

Senatorul PSD Titus Corlățean a afirmat că respinge orice acuzație care îi este adusă de DNA în dosarul ”Vot Diaspora 2014”, privind îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu sau încercarea de a împiedica cetățenii României să voteze la alegerile prezidențiale.

„Resping în termeni foarte clari și categorici orice acuzație care îmi este adusă de DNA privind îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu sau încercarea de a împiedica cetățenii României să voteze. Am prezentat o serie de elemente necesare în cadrul Comisiei juridice, unele cunoscute în spațiul public, altele care necesitau explicații pentru a fi bine înțelese și altele (…) care au fost mai puțin menționate în spațiul public sau deloc”, a declarat Corlățean, marți, în ședința de plen în care se dezbate și votează cererea Justiției de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul său.

El a menționat că va aștepta ca adevărul să iasă la lumină.

„Ultimul motiv, care este extrem de personal, ține de modul în care mi-am construit viața în toți acești ani și care, rezumând, înseamnă să știu să întorc obrazul atunci când este cazul să-l întorc, să nu doresc răul nimănui și să aștept cu răbdare adevărul, care sunt convins că va ieși la lumină”, a spus Corlățean.

Comisia juridică a Senatului a respins săptămâna trecută, cu cinci voturi „împotrivă”, trei „pentru” și un vot anulat, cererea DNA privind începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlățean, fost ministru de Externe.