Mai multe personalități din domeniul cinematografiei, printre care se numără actorii Oana Pellea și Andi Vasluianu, producătoarea Ada Solomon și regizorii Corneliu Porumboiu și Tudor Giurgiu, solicită Parlamentului, printr-o scrisoare deschisă, să adopte măsurile propuse de Ministerul Culturii pentru modificarea legii cinematografiei.
„În acest moment, cinematografia românească este singura ramură de activitate cultural-artistică din România care nu a înregistrat vreun eșec major în ultimii 15 ani. Dimpotrivă, chiar — an de an, s-a lansat cel puțin un film care a adus României, în plan internațional, premii și aprecieri superlative. Multe dintre aceste filme s-au bucurat de succes de public și în țară, unde situația cinematografelor reclamă și ea luarea unor măsuri urgente. Acest succes internațional constant nu a fost egalat de niciun alt domeniu și a devenit o carte de vizită pentru România. Este pentru prima dată când Guvernul, prin Ministerul Culturii, apreciază la justa valoare aceste eforturi ale cineaștilor și pune cinematografia pe lista priorităților asumate, iar în perioada imediat următoare se va înainta spre aprobarea dvs. legea de abilitare a Guvernului, care include anumite modificări aduse legii cinematografiei. Am dori să vă supunem atenției câteva aspecte legate de oportunitatea acestor reglementări care, odată votate, ar spori șansele ca succesul de care se bucură acum cinematografia noastră să rămână o realitate și în anii viitori”, spun semnatarii scrisorii.
În scrisoarea deschisă semnată de 69 de personalități culturale, se arată că, prin adoptarea acestor modificări, legislația în domeniul cinematografiei „se va alinia cu cea europeană, modernă”.
„Legea va căpăta o formă coerentă ce elimină ambiguitățile din legea actuală, ambiguități soluționate de multe ori pe cale judecătorească. Se va elimina condiția de secretizare a concursului de proiecte de film, fapt ce va face finanțarea de film românesc mai transparentă. Noua lege va facilita accesul tinerilor producători la finanțări (cadrul actual are o natură profund discriminatorie față de ei)”, se precizează în scrisoare.
Semnatarii scrisorii mai spun că orice artă are nevoie să fie stimulată pentru a experimenta.
„Producțiile micro-buget sunt soluția deja existentă în multe țări vecine și nu numai. Multe din filmele românești care s-au bucurat de succes au fost realizate cu sprijinul financiar al unor parteneri străini. Considerăm că ar fi un gest de minimă curtoazie și de diplomație să existe o reciprocitate, iar filmele străine, respectiv co-producțiile minoritare, să poată fi sprijinite în țara noastră. Nu în ultimul rând, pentru a asigura o producție constantă și sănătoasă de filme, este necesar ca cinematografia românească să aibă surse stabile de alimentare a Fondului cinematografic (care nu este sprijinit de la bugetul de stat)”, se afirmă în scrisoare.
Personalitățile care semnează scrisoarea își exprimă, totodată, speranța că măsurile propuse de Ministerul Culturii vor fi adoptate de Parlament.
„Nu putem decât să ne exprimăm entuziasmul și susținerea tuturor acestor măsuri propuse de către Ministerul Culturii și avem încrederea că veți înțelege oportunitatea adoptării cât mai rapide a lor, ce nu vor face decât să urgenteze soluționarea unor probleme amânate de nenumărate ori și care nu au făcut decât să creeze disensiuni și blocaje”, se mai arată în scrisoarea adresată parlamentarilor.
Printre semnatarii scrisorii se numără și producătoarea Anca Puiu, actrițele Rodica Lazăr, Andreea Vasile, Ana Ularu și Cosmina Stratan, actorii Șerban Pavlu și Radu Iacoban, regizorii Adrian Sitaru, Alexander Nanau, Alexandru Solomon, Andrei Ujică, Radu Jude, Călin Peter Netzer și Stere Gulea, regizoarele Anca Damian, Iulia Rugină și Ivana Mladenovic, scriitoarea Anamaria Sandu și criticul de film Mihai Chirilov.(Agerpres)