Breaking News

Temperaturi între 35 și 37 grade, disconfort termic accentuat și instabilitate atmosferică, marți și miercuri

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de disconfort termic accentuat, caniculă, dar și instabilitate atmosferică valabilă marți și miercuri la nivelul întregii țări.

Potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării. În Muntenia, Dobrogea continentală, în cea mai mare parte a Moldovei, dar local și în Oltenia și Transilvania va fi caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse între 35 și 37 de grade și temperaturi minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.

Îndeosebi în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în cursul după-amiezelor și al serilor. Vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.