După ce a reușit să reînnoiască contractele lui Branko Grahovac, Alessandro Caparco și Milan Mitic, care deveneau scadente la sfârșitul acestei luni, președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a dat o nouă lovitură, reușind să parafeze un nou acord și cu Lukacs Bole, fotbalistul maghiar de bandă stânga din lotul echipei din Dealul Copoului. Astfel, potrivit site-ului clubului ieșean, joi, 23 iunie, Florin Prunea a parafat acordul cu Lukacs Bole, care a semnat o înțelegere valabilă pentru încă un an cu CSMS. Lukacs Bole, jucător în vârstă de 26 de ani, a venit la CSMS Iași în anul 2004, de la formația Kaposvári Rákóczi FC (Ungaria). Maghiarul evoluează, în special, pe postul de mijlocaș stânga, dar poate juca și în centru sau mijlocaș dreapta. Până acum, CSMS Iași a reușit achiziționarea atacanților Dan Roman (FC Botoșani) și Mădălin Martin (Rapid București), a mijlocașului dreapta Alexandru Ciucur (Pandurii Târgu Jiu), precum și a fundașului stânga Florin Anițoaie (ACS Poli Timișoara). În vizorul formației ieșene se mai află și mijlocașul de creație spaniol Walter Fernandes, de la formația greacă Panthrakikos, care a forst format de academia celor de la FC Barcelona și care, în România, a mai jucat pentru Petrolul Ploiești. Acesta a sosit la mijlocul acestei săptămâni la Iași, în prezent purtându-se negocieri în vederea parafării unui eventual contract. (E.M.)