Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu ambasadorul Tunisiei în România

Primarul Mihai Chirica a primit joi, 23 iunie, vizita ambasadorului Republicii Tunisiene în România, Excelenţa Sa Boutheina Labidi. Domnia sa a fost însoţită de către secretarul I al Ambasadei, vizita la Palatul Roznovanu fiind una de curtoazie. ”Discuţiile au vizat încurajarea relaţiilor şi schimburilor directe între Tunisia şi România, mai ales în domeniile IT, turism şi educaţie. Din acest motiv, Excelenţa Sa a avut întrevederi şi la Prefectură, Camera de Comerţ şi Industrie şi Universitatea de Medicină. Doamna ambasador mi-a mărturisit că este îndrăgostită de Iaşi, pe care îl consideră «un oraş şarmant». Pe viitor vom organiza împreună mai multe manifestări culturale, o bună ocazie fiind 20 martie, Ziua Naţională a Republicii Tunisiene”, a declarat primarul Mihai Chirica, la finalul întrevederii. (E.M.)