Europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și educație din PE, consideră că efectele ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană nu vor fi plăcute în niciun sens și susține că România nu ar trebui să fie afectată de Brexit.
„Efectele nu vor fi plăcute în niciun sens. Unde e imponderabila, după părerea mea, e zona în care se creează un precedent și poate începe un fel de fuziune — fisiune atomică, reacție în interiorul Uniunii. E vorba de partide, partidulețe, mai ales în cele zdravene, nu vorbesc de România care e foarte puțin afectată de anti-europenism. Sunt mici formațiuni care cresc amețitor și s-ar putea să întoarcă lucrurile din ce în ce mai tare”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mircea Diaconu.
El a menționat că motorul Brexit-ului a fost naționalismul.
„Motorul Brexit-ului a fost ăsta, nu altul. Ce mă sperie pe mine, pur și simplu ca cititor de istorie și trăitor în vreo două — trei orânduiri, este că se repetă o schemă, o ecuație. Un grup de nebuni, zgomotoși, tot cu naționalismul în piept și cu pieptul de aramă și cu foarte mulți creduli și neinformați schimbă istoria. Și schema asta a funcționat în ambele războaie mondiale. Europene amândouă. Mi-e foarte frică de viitor, din acest punct de vedere”, a adăugat europarlamentarul român.
În opinia sa, toți jucătorii internaționali vor avea ceva de împărțit sau de spus. „Nimeni nu va rămâne fără replică. Mă gândesc la țările emergente, la marea Chină, la marea Rusie, la tot ce vreți. Se poate schimba echilibrul”, consideră Mircea Diaconu.
El spune că România nu ar trebui să fie afectată foarte tare.
„Îmi pare rău. Deocamdată am jucat foarte prost cartea europeană. Dacă am fi jucat-o bine și am fi fost în situația în care aveam niște pași făcuți pe proiectul european, care e în pericol, ziceam ‘domne’, se periclitează pașii noștri europeni’. Îmi pare rău, nu s-au făcut pași, s-au făcut numai prostii și amânări și încetineli… Și atunci, ce să riscăm? Nu cred că ar trebui să ne afecteze foarte tare. Mi-aș fi dorit să fim angrenați în mecanismele economice, în echilibrele europene, în investiții și să ne afecteze. Nu e adevărat”, a mai spus Mircea Diaconu.
Numărătoarea finală a voturilor de la referendumul de joi din Marea Britanie confirmă că cei mai mulți britanici au optat pentru Brexit, adică ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, transmit DPA, AFP și BBC. Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%.
AGERPRES/(A — autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru