Bursa de la Londra în cădere cu 8%, acțiunile băncilor s-au prăbușit

Principalul indice al Bursei de la Londra, FTSE 100, a deschis ședința de vineri în scădere cu 8%, ceea ce a anulat peste 100 de miliarde de lire sterline (136,7 miliarde de dolari) din capitalizarea bursieră a principalelor companii din Marea Britanie, după ce țara a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

După anunțarea rezultatelor Referendumului de joi, premierul britanicDavid Cameron a anunțat că va demisiona.În primele minute de la debutul tranzacțiilor, indicele FTSE 100 afișa o scădere de 7,94%, sau 500 de puncte, până la 5.840 de puncte, aceasta fiind cea mai mare diminuare procentuală înregistrată într-o singură zi de bursa londoneză după luna octombrie 2008, când piețele mondiale s-au prăbușit după colapsul băncii americane Lehman Brothers.

Cele mai afectate au fost acțiunile băncilor, titlurile Royal Bank of Scotland (RBS), Barclays și Lloyds Banking Group înregistrând scăderi de aproape 30%.

Anterior, lira sterlină a atins vineri dimineață cea mai scăzută valoare din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american, în condițiile în care 51,9% dintre britanici s-au pronunțat în favoarea unei ieșiri din Uniunea Europeană (Brexit).