. Patru angajaţi cu funcţii de răspundere din cadrul Inspectoratului de poliţie Rîşcani au fost suspendaţi ieri din funcţie pentru inacţiune în procesul de investigaţie a infracţiunii de omor a doi tineri. Asta după ce prietenii şi rudele celor doi tineri uciși cu bestialitate au acuzat oamenii legii că ar încerca să acopere cazul și au derulat propria anchetă în acest caz, informează MOLDPRES.
Un comunicat de presă al Inspectoratului General de Poliţie (IGP) precizează că ”pentru evitarea unei eventuale influenţe asupra bunei desfăşurări a anchetei de serviciu” din funcție au fost suspendați şeful, şeful-adjunct, şeful Secţiei investigaţii infracţiuni şi şeful Serviciului poliţiei criminale de la Inspectoratul din Rîşcani.
„Aceştia nu au întreprins măsurile necesare în descoperirea infracţiunii de omor a doi tineri, comis la 19 iunie în satul Nihoreni, raionul Rîşcani”, se mai spune în comunicat.
La 20 iunie curent poliția din Rîșcani a fost alertată de mama unuia dintre tinerii uciși, precum că fiul ei de 29 de ani împreună cu verișorul său de 28 de ani, domiciliați în municipiul Bălți, erau de negăsit, după ce la 18 iunie plecaseră la un iaz din apropierea satului Ramazani, raionul Rîşcani.
Corpurile neînsuflețite ale celor doi tineri au fost găsite în preajma satului Nihoreni, raionul Rîşcani, în fîşia forestieră din apropierea traseului Bălți-Rîșcani. Victimele au murit în urma unor lovituri cu un ciocan metalic după care au fost deposedate de bunuri materiale.