Tranzacții de 197 milioane lei la BVB

 

Valoarea totală a tranzacțiilor derulate săptămâna aceasta la Bursa de Valori București a fost de 197,02 milioane lei, din care 188,5 milioane lei tranzacții cu acțiuni, în creștere cu 55,91% față de săptămâna trecută, conform unei analize Puls Capital.

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania, în valoare de 82,85 milioane lei, Fondul Proprietatea—34,33 milioane lei și Romgaz — 25,79 milioane lei.

Tranzacțiile cu produse structurate au cumulat 8,4 milioane lei , cele cu obligațiuni 90.000 lei și cele cu unități de fond 30.000 lei. În piața deal s-au realizat schimburi în valoare de 44,96 milioane lei.

Săptămâna aceasta indicii bursieri au înregistrat evoluții negative, cuprinse între minus 4,03% pe indicele ROTX și minus 1,32% pe indicele BET-FI.

În perioada menționată, 16 de titluri au avut evoluții pozitive, 15 au stagnat și 44 au avut evoluții negative. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe titlurile Bermas, BVB și Mecanica Ceahlău, de 9,21%, 5,71%, respectiv 5,31%. Scăderea cea mai mare a fost consemnată de titlurile Teraplast, de 28,75%, urmată de cea a titlurilor Retrasib și Alro, de 14,87% și, respectiv, 12,84%.