Breaking News

CCR discută în 20 iulie sesizarea Guvernului privind legea pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României discută în 20 iulie sesizarea Guvernului referitoare la legea privind pensiile speciale.

Sesizarea Executivului se referă la excepția de neconstituționalitate a prevederilor din Legea de modificare și completare a Legii 393/2004 privind statutul aleșilor locali.

Luni, premierul Dacian Cioloș a anunțat că Executivul a contestat din nou la CCR legea privind pensiile speciale.

„Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituțională, chiar azi am semnat. (…) Din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanțate aceste pensii sau indemnizații speciale. Ele, așa cum e prevăzută legea acum, ar continua să impacteze bugetul de stat pentru că și bugetele locale, în mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat. Și, pe de altă parte, nu se respectă principiul contributivității, legea aceasta ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou CCR să clarifice dacă aceste elemente, care în continuare sunt menținute în lege, sunt constituționale”, a spus Cioloș, la RRA.

Totodată, premierul a precizat că impactul bugetar al aplicării legii în forma actuală adoptată de Parlament este în jur de 400 de milioane de lei pe an.

Cioloș a reamintit că Executivul a contestat această lege prima dată când Parlamentul decisese asupra pensiilor speciale și a precizat că obiecțiile ridicate și acceptate de CCR „nu au fost integrate” de Legislativ.

„Problema acestor pensii speciale este, în primul rând, faptul că ele nu respectă principiul contributivității. Adică pensii speciale înseamnă că dai ca și pensie mai mult decât categoria respectivă a contribuit la bugetul de pensii, deci cineva trebuie să suporte acest surplus. A fost și motivul pentru care noi am contestat la CCR — unul dintre motive — atunci când Parlamentul luase această decizie. Au fost făcute anumite modificări, dar care nu au integrat elementele constatate la CCR și acceptate de CCR”, a explicat Cioloș.

În opinia prim-ministrului, ideea de pensii speciale riscă să afecteze însăși consolidarea sistemului de pensii. „Ideea de pensii speciale, dacă avem multe astfel de categorii care acumulează pensii speciale, (…) riscă să afecteze însăși consolidarea ideii și a sistemului de pensii din România”, a adăugat șeful Guvernului.

Pe 26 decembrie 2015, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene — Legea de modificare și completare a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Sesizarea avea în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurarea finanțării pentru indemnizațiile nou create.

„Având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat”, arăta Guvernul.

În ianuarie, CCR a admis sesizarea Guvernului și a decis că sunt neconstituționale dispozițiile privind pensiile speciale pentru aleșii locali.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii au constatat că legea nu este clară, că există inegalitate între aleși și că nu se precizează sursa de finanțare.