Plenul Senatului a aprobat luni desființarea grupului UNPR din Camera superioară, ca urmare a rămânerii unui număr mai mic de șapte parlamentari în acest grup.
S-au înregistrat 86 de voturi ”pentru”, 7 abțineri și un vot împotrivă.
Luni și-au anunțat în plen demisia din grupul UNPR senatorii: Ion-Simeon Purec, Șerban Mihăilescu, Ioan Iovescu, Dumitru Marcel Bujor, Lucian Iliescu și Marin Burlea.
Dintre aceștia, senatorii Șerban Mihăilescu și Ioan Iovescu rămân independenți.
De asemenea, independenții Octavian Bumbu, Dan Ioniță și Ionel Agrigoroaei au anunțat în plen că vor activa în grupul PSD.
Haralambie Vochițoiu, fostul lider al grupului, a afirmat că senatorul independent Florina Jipa a revenit în grupul UNPR la data de 6 iunie, dar președintele de ședință, Ioan Chelaru, a precizat că actul de voință al acesteia este luat în considerare când va fi prezentă în plen.
Grupul UNPR s-a înființat la începutul lunii februarie.
Potrivit Regulamentului Senatului, numărul minim de senatori pentru existența unui grup parlamentar este de 7.
În timp ce în plen se discuta desființarea grupului senatorial UNPR, liderul Uniunii, Valeriu Steriu, s-a arătat convins că grupul există.
„N-aș crede, există (n.r. — grupul). Despre câți senatori vorbim? Dl Bumbu nu este membru al UNPR de mult, este independent. Există! Grupul este format din 16 oameni și până la 8 oameni avem posiblitatea să păstrăm acest grup”, a spus Steriu, înaintea ședinței de plen de la Camera Deputaților.
Întrebat cum comentează demisiile mai multor senatori UNPR, Steriu a precizat: „Ce înseamnă mai mulți? Dl Bumbu este plecat de 3 luni din UNPR, este un membru al PSRO din câte știu și, din informațiile pe care le am, sunt colegi mai mulți care aleg să plece din Senat, nu neapărat din UNPR. Foști colegi din UNPR, da”.
El nu crede nici că există parlamentari care vor să plece la PSD. ”Eu vin de la întâlniri atât cu senatorii, cât și cu deputații din cele două grupuri. Nu și-au arătat intenția și vă spun că astăzi și mâine sunt ultimele două zile în care Parlamentul mai are activitate”, a arătat liderul UNPR.