Ministerul Culturii anunță deschiderea procedurii de selecție a persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ, care doresc să încheie contracte în vederea sprijinirii colectării de fonduri pentru achiziționarea operei de artă „Cumințenia Pământului” a lui Constantin Brâncuși.
Potrivit ministerului, persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ vor deschide conturi proprii pentru colectarea fondurilor, prin intermediul cărora urmează a se derula doar operațiuni de încasare a donațiilor și, respectiv, de virare către contul deschis de Ministerul Culturii la Trezorerie.
Prin contractele încheiate cu Ministerul Culturii se vor stabili modalitățile de colectare a fondurilor, termenele până la care fondurile colectate de către persoanele juridice de drept privat, în numele, pe seama Ministerului Culturii și în scopul achiziționării operei, vor fi virate în contul deschis la Trezorerie.
Toate cheltuielile necesare pentru colectarea banilor și pentru gestionarea conturilor deschise în lei și în valută vor fi suportate integral din fondurile persoanelor juridice.
Până la virarea în integralitate a sumelor colectate de către persoanele juridice de drept privat, în baza contractelor încheiate cu Ministerul Culturii, acestea răspund de integritatea și de gestionarea acestora, în condițiile legii.
Fondurile vor fi colectate și virate în contul deschis de Ministerul Culturii la Trezorerie până la data de 30 septembrie 2016.
În luna mai a acestui an, Guvernul României și Ministerul Culturii au lansat oficial campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși ‘Cumințenia Pământului’. „Această acțiune comună constituie un efort important pentru protecția și salvarea patrimoniului național reprezentat, în acest caz, prin cunoscuta operă brâncușiană”, se menționează într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.
Procedura de selecție inițiată de Ministerul Culturii reprezintă un punct important în cadrul campaniei de subscripție națională, iar la aceasta sunt invitați să participe toți cei interesați de valorizarea operei lui Constantin Brâncuși, persoane juridice cu sau fără scop lucrativ, mai precizează sursa citată.