Breaking News

Universitatea Liberă Internațională din Moldova-ULIM, partener oficial în cadrul Proiectului ReStart – pentru un jurnalism de calitate

Universitatea Liberă Internațională din Moldova – ULIM a devenit partener oficial în cadrul Proiectului ReStart – pentru un jurnalism de calitate, acordul de parteneriat fiind semnat la finele săptămânii trecute, la Chișinău, de rectorul Universității, academicianul Andrei Galben, și de președintele Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, Cristi Godinac.

Conform unui comunicat emis AGERPRES, la ceremonia de semnare au fost prezenți reprezentanți ai Senatului universității basarabene, dar și rectorul Universității Danubius din Galați, Andy Pușcă, unul dintre inițiatorii Proiectului ReStart.

Proiectul ReStart — pentru un jurnalism de calitate a fost lansat anul acesta în data 3 mai, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, fiind inspirat de conceptul „The Ethical Journalism Initiative”, promovat de Federația Internațională a Jurnaliștilor.

Proiectul se adresează studenților din universitățile românești care vor să se implice în promovarea unui jurnalism de calitate.

„Proiectul — pilot a fost lansat la Universitatea Danubius din Galați, împreună cu Agenția Națională de Presă AGERPRES, în urmă cu doi ani. În acest timp, studenții instituției au fost familiarizați de către specialiști AGERPRES și MediaSind cu principiile profesiei de jurnalism și cu normele Codului Deontologic al Jurnalistului. Având un real succes, proiectul a fost extins acum și la celelalte universități din țară. ReStart urmărește ca studenții să intre în contact nemijlocit cu exigențele meseriei de jurnalist, prin participarea efectivă la activități redacționale, prin redactarea de știri sau realizarea de fotografii ori materiale video”, se menționează în comunicat.

Studenții care vor fi selectați să participe la proiect vor primi legitimații de voluntari AGERPRES, iar cele mai bune articole, fotografii sau materiale video vor fi postate pe site-ul www.mediasind.ro, pe site-urile partenerilor naționali/internaționali, pe site-urile universităților participante și vor fi promovate în presă. Cele mai bune materiale vor fi premiate.

Proiectul se desfășoară până pe 3 mai 2017, iar data limită de înscriere a studenților este 1 noiembrie 2016.

Până în prezent, alături de ANP AGERPRES, acorduri de parteneriat cu SRJ MediaSind au semnat Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Danubius din Galați, Universitatea din Craiova, Universitatea Ovidius din Constanța și cotidianul Bursa, urmând să semneze și alte instituții din Timișoara, Cluj, Iași și București.

Înființată în iunie 1992, Universitatea Liberă Internațională din Moldova — ULIM este unul dintre cele mai mari și moderne centre universitare din Republica Moldova. Concepută drept o instituție universitară independentă, ULIM funcționează în baza autogestiunii și autofinanțării.

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1927, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al proiectului ReStart.

Înființat în anul 2001, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind — SRJ MediaSind este organizația națională a jurnaliștilor și a lucrătorilor din mass-media românească. MediaSind și-a asumat, printre altele, inițierea și semnarea primului Contract Colectiv de Muncă la nivel de ramură mass-media și al Codului Deontologic al Jurnalistului. Este membru—fondator al Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, organizație afiliată la Federația Internațională a Jurnaliștilor și Federația Europeană a Jurnaliștilor.