Intrarea în vigoare a legii insolvenţei persoanelor fizice, devansată

Legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea intra în vigoare mai devreme decât este prevăzut în prezent – la 30 septembrie în loc de 31 decembrie 2016 -, modificarea fiind făcută luni de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.

„Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial în 26 iunie 2015. Este o critică adresată şi fostului Guvern şi prezentului Guvern. O lege de o asemenea importanţă cum este legea insolvenţei persoanelor fizice (…) aţi lăsat-o fără urmări juridice, ca urmare a faptului că din punct de vedere administrativ lucrurile stau cum stau. Propunerea mea este să rămânem cu 30 septembrie 2016”, a declarat deputatul PNL Ioan Cupşa.

Propunerea Comisiei Juridice urmează să fie trimisă plenului Camerei Deputaţilor la votul final de marţi.

Legea insolvenţei persoanelor fizice prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile pe baza unui plan de redresare financiară pe o perioadă de cinci ani.