Șase județe din Moldova, sub Cod portocaliu de averse până miercuri; Cod galben în restul țării

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de ploi torențiale pentru șase județe din Moldova care va intra în vigoare marți la ora 14,00.

Potrivit meteorologilor, marți, între orele 14,00 — 23,00, în județele Botoșani, Iași, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău, gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte ridicat, iar local se vor cumula cantități de apă de peste 60 — 70 de litri/metrul pătrat.

De asemenea, în intervalul 28 iunie, ora 23,00 — 29 iunie, ora 11,00, județele Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț și Bacău se vor afla în continuare sub Cod portocaliu, iar ploile vor continua să aibă caracter torențial, iar cantitățile de apă vor mai depăși local 60 litri/metrul pătrat.

Tot marți, începând cu ora 10,00, până la ora 23,00, Capitala și 31 de județe se vor afla sub Cod galben de averse. Astfel, în zonele montane, precum și în Moldova, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Maramureșului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20 de litri/metrul pătrat și punctiform 50 de litri/metrul pătrat, cu precădere în zona montană.

Judele ce se vor afla sub Cod galben sunt: Maramureș, Bistrița Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Hunedoara, Alba, Cluj, Caraș-Severin, Vâlcea (jumătatea de nord), Gorj (nordul județului), Sălaj (parțial), Bihor (parțial), Arad (parțial), Timiș (parțial).

Ulterior, în intervalul 28 iunie, ora 23,00 — 29 iunie, ora 11,00, Codul galben de ploi se va restrânge la 18 județe, respectiv Maramureș, Bistrița Năsăud (jumătatea de est), Mureș (parțial), Harghita, Brașov, Covasna, Sibiu (partea de sud), Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Prahova (jumătatea de nord), Dâmbovița (jumătatea de nord), Argeș (jumătatea de nord)

Conform ANM, în intervalul respectiv, aria manifestărilor de instabilitate atmosferică se va restrânge către partea de est și sud-est a țării. Astfel, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali și local a Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de vânt. Cantitățile de apă vor depăși local 20 de litri/metrul pătrat și izolat 45 — 50 litri/metrul pătrat.