Andreea Paul: Avuția națională nu a fost evaluată de 25 de ani, cu asta trebuie să înceapă orice proiect de țară

 

Prim-vicepreședintele PNL Andreea Paul afirmă că orice proiect de țară trebuie să înceapă cu o inventariere a „avuției naționale” și susține că în această privință nu există la zi o evaluare a patrimoniului financiar și nefinanciar al României.

„Într-o interpelare parlamentară adresată tuturor instituțiilor publice cheie am ridicat o întrebare clară la care orice stat modern ar trebui să poată răspunde: „Care este avuția națională a României și cum a evoluat aceasta în ultimii 25 de ani?”. Am declanșat mai multe reacții instituționale și dezbateri publice. Nimeni nu știe azi care este avuția națională, la cât se ridică patrimoniul financiar și nefinanciar românesc, pe scurt — bogăția națională. Intenția mea a fost de a marca și corecta această lipsă fundamentală în valorificarea potențialului național”, afirmă Andreea Paul într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Ea consideră că „avuția națională nu este doar un concept economic, ci și un indicator sintetic de apreciere a stării economice, sociale și culturale a unei societăți” și susține că aceasta nu a fost evaluată „oficial” din 1990 încoace.

„O recunosc Ministerul Finanțelor Publice și Academia Română. Statele dezvoltate europene, și nu numai, o fac periodic. Noi nu. România va avea această obligație de raportare a avuției naționale prin contul de patrimoniu, impus de rigorile statisticii europene, abia în anul 2020. Până atunci nu avem această obligație față de Eurostat, dar o avem față de propriii noștri cetățeni”, mai afirmă prim-vicepreședintele PNL.