Ponta: O să merg în continuare la Istanbul; dacă ne este frică, au câștigat teroriștii

Fostul premier Victor Ponta afirmă că va merge în continuare, cât de des va putea, la Istanbul, menționând că „oamenii normali” vor câștiga dacă au curaj și solidaritate.

„Regret victimele acestei tragedii barbare/ mă bucur că toți românii din aeroport sunt bine! O să merg în continuare cât de des pot la Istanbul (așa cum o să merg la Bruxelles sau Paris)!!! Dacă ne este frică au câștigat teroriștii! Dacă avem curaj și solidaritate vom câștiga noi, oamenii normali!”, a scris Ponta, miercuri, pe Facebook.

Victor Ponta urma să plece din Istanbul marți seară, cu o cursă aeriană, el declarând că a părăsit aeroportul Ataturk, unde a avut loc atentatul.

Cel puțin 36 de persoane au fost ucise și peste 140 au fost rănite, marți seară, într-un triplu atentat sinucigaș pe aeroportul Ataturk din Istanbul.