Preşedinţie: Este sub nivelul şefului statului să se implice în negocierile dintre partide

 

Preşedintele Klaus Iohannis nu se implică în negocierile dintre partide pentru că un astfel de demers este sub nivelul preşedintelui, a precizat joi Administraţia Prezidenţială la solicitarea MEDIAFAX referitor la eventuale negocieri la Cotroceni pe tema fuziunii dintre UNPR şi PNL.

„Evident că Preşedintele nu se implică în negocierile dintre partide. Este sub nivelul Preşedintelui un astfel de demers!”, susţine Administraţia Prezidenţială, la solicitarea MEDIAFAX.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că i se pare foarte grav că preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu liderii UNPR pentru a discuta despre fuziunea acestei formaţiuni cu PNL, calificând acest gest drept o ”implicare neconstituţională a preşedintelui în viaţa partidelor”.

”Un senator, care venit la noi şi a zis că nu vrea să mergă la PNL, ne-a spus că domnul Oprea le-a spus că inclusiv cu domnul Iohannis a discutat subiectul ăsta. Mi se pare o informaţie care dacă se dovedeşte a fi adevărată e foarte grav. Domnul Oprea, domnul Steriu şi domnul Iohannis ar trebui să lămurească dacă au avut în trei sau câte doi discuţii pe această temă pentru că ar fi o implicare neconstituţională a preşedintelui în viaţa partidelor”, a declarat Liviu Dragnea înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN).

Întrebat dacă în acest context PSD se gândeşte la o suspendare din funcţie a şefului statului, Dragnea a răspuns că ”informaţia trebuie lămurită”. ”Poate a fost o glumă a domnului Oprea sau un neadevăr, dar e o informaţie care circulă şi care trebuie lămurită”, a răspuns liderul social-democrat.

Preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, a negat, joi, că negocierea cu PNL ar fi fost decisă în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Iohannis, informaţii lansate de liderul PSD, Liviu Dragnea.

”Informaţiile despre prezenţa mea la Cotroceni sunt ca în bancurile cu Radio Erevan. Adevărul este că am fost la Cotroceni, dar nu să negociez. Adevărul e că nu am fost singur la Cotroceni, dar nu cu Gabriel Oprea, ci cu Liviu Dragnea si Vasile Blaga si Alina Gorghiu, când toţi preşedinţii partidelor politice parlamentare am participat la consultarea cu partidele politice pe tema BREXIT”, a scris Valeriu Steriu pe Facebook.