Regizorul român Cristian Mungiu se numără printre cele 683 de persoane din lumea filmului invitate să facă parte din membrii Academiei de Arte și Științe cinematografice, care acordă prestigioasele premii Oscar, informează oscars.org.
Cristian Mungiu este unul din cei 18 cineaști menționați la mai multe categorii, în cazul său la regizori și scenariști. Dacă acceptă invitația de a se alătura membrilor Academiei, fiecare va trebui să opteze pentru o singură categorie.
Este o nouă recunoaștere a excelenței regizorale și scenaristice a cineastului român de 48 de ani, laureat al Palme d’Or la Festivalul de la Cannes în 2007 pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și câștigător al premiului pentru regie la ediția din 2016 a aceluiași festival, pentru „Bacalaureat”.
Pentru a fi selecționat, un nou recrut trebuie să fie susținut de doi membri ai Academiei care apreciază că acesta „a avut realizări excepționale” sau să fi fost nominalizat la Oscar. Acesta se alătură uneia dintre cele 17 ramuri ale Academiei care acordă faimoasele statuete.
Printre cei 683 de noi invitați, reprezentând circa 60 de țări, se află 28 de câștigători ai premiilor Oscar și 98 de nominalizați, informează Academia, citată de AFP.