Continuă efectele pozitive ale conferinței naționale ”Termoficarea centralizată – pași spre viitor”, eveniment organizat de Veolia Energie Iași în luna martie, ce a reunit peste 160 de participanți din 15 orașe: asociații de proprietari, autorități locale și naționale, operatori de termoficare. Astfel, la doar trei luni de la acest eveniment a început să se concretizeze propunerea lansată de reprezentanții Veolia Energie Iași, respectiv lansarea unei dezbateri publice reale, cu acoperire națională și chiar transfrontalieră, în cadrul căreia cetățenii să decida care este soluția optimă pentru alimentarea cu apă caldă și căldură a marilor orașe. În acest sens, Veolia Energie Iași a semnat miercuri, 29 iunie, un protocol cu operatorul de termoficare al capitalei Republicii Moldova, Termoelectrica S.A. Chișinău, care prevede colaborarea dintre cele două companii, în vederea punerii în comun a bunelor practici utilizate la Iași și Chișinău, ce țin atât de partea tehnică a activității, cât și de cea privitoare la clienți și la parteneriatul cu aceștia. Vizita realizată de data aceasta de echipa Veolia la Chișinău a cuprins discuții aplicate ce nu au ocolit problemele moștenite la preluarea termoficării centralizate din capitala Republicii Moldova de către Termoelectrica S.A., cauzate de o funcționare internă greoaie, dar și de o comunicare opacă și ineficientă cu clienții sistemului de termoficare (peste 200 000 de apartamente). La fel ca la Iași, noua echipă de la Chișinău și-a asumat curajos trecutul și, pe baza unor obiective individuale și comune clar asumate, a stabilit un plan de acțiuni ale cărui rezultate pozitive se văd deja la doar un an de activitate. ”Acțiunile de comunicare pe care le-am realizat în ultimele luni au fost dublate permanent de îmbunătățirea parteneriatului cu clienții, iar soluțiile tehnice pe care le-am implementat au un obiectiv major: furnizarea de energie termică la un înalt grad de calitate și continuitate și la un preț corect. Adică exact ce își propun și cei de la Veolia. Sunt convins de beneficiile colaborării cu colegii de la Iași, atât pentru noi, cât și pentru clienții pe care îi servim în fiecare zi”, a precizat Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica S.A. Chișinău. ”Ne dorim să implementăm toate acțiunile necesare pe plan tehnic, financiar, comercial și de comunicare, în așa fel încât clienții noștri – cei existenți și cei potențiali – să decidă care este cea mai bună soluție de alimentare cu energie termică. Să decidă în deplină cunoștință de cauză, analizând toate aspectele ce țin de economiile de consum și de costuri, siguranța noastră și a familiilor noastre, sănătatea comunității din care facem parte, eficiența energetică, protecția mediului înconjurător”, a spus Alexandru Teleru, directorul general al Veolia Energie Iași. De asemenea, echipele Veolia Energie Iași și Termoelectrica S.A. Chișinău au avut o reuniune de lucru cu Valeriu Triboi, viceministrul Economiei în cadrul Guvernului Republicii Moldova, responsabil cu Energia. Acesta a ținut să remarce în mod pozitiv activitatea operatorului de termoficare din Iași, considerată ca model de către cei din Chișinău, dar și să aprecieze determinarea celor doi parteneri de a avea o colaborare ai cărei câștigători să fie clienții sistemelor centralizate de termoficare din Iași și Chișinău. Un subiect deosebit de important în discuția purtată cu reprezentantul guvernului țării vecine a fost reprezentat de soluția contorizării individuale a consumului de apă caldă și căldură, cu configurarea pe orizontală a instalațiilor de energie termică din apartamente. Potrivit reprezentanților Veolia Energie Iași, cele două părți au convenit să realizeze acțiuni comune, cu scopul ca această soluție tehnică să fie generalizată la nivel național, în cadrul unor programe guvernamentale care să sprijine realizarea lucrărilor: ”Este proiectul de suflet al echipei noastre, prin care dorim să raăpundem provocării majore a domeniului în care ne desfășurăm activitatea: aceea de a oferi clienților noștri posibilitatea de a fi independenți în sistem centralizat, într-un sistem considerat pe timpuri colectivist, care însă poate fi eficient și modern”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, director comercial și de comunicare al Veolia Energie Iași. (E.M.)