Institutul pentru Studierea Holocaustului: Elie Wiesel rămâne un model de verticalitate umană

 

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România subliniază că scriitorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, care a murit sâmbătă, rămâne un model de verticalitate umană și un reper pentru activitatea institutului.

„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România a aflat cu consternare și maximă durere despre decesul lui Elie Wiesel, cel care și-a dedicat întreaga viață pentru că drama Holocaustului să fie cunoscută și ceea ce a fost să nu mai fie posibil! Neobosit militant pentru libertate și drepturile omului, pentru respectul și afirmarea celuilalt, pentru înțelegere și dialog între oameni, scriitorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace, rămâne un model de verticalitate umană și un reper pentru activitatea institutului. Sincere condoleanțe familiei îndoliate”, se arată într-un comunicat al institutului.

Scriitorul și filosoful american de origine română Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a încetat din viață sâmbătă, a anunțat Yad Vashem, preluat de AFP.

Un purtător de cuvânt al Yad Vashem (Memorialului Victimelor Holocaustului) a confirmat decesul celebrului scriitor american, fără să ofere alte detalii. Potrivit cotidianului New York Times, Elie Wiesel a decedat la domiciliul său din Manhattan la vârsta de 87 de ani.