Breaking News

Iohannis: SUA – un garant al securității României; așteptările sunt ca Parteneriatul strategic să crească în amplitudine

Statele Unite reprezintă pentru România un garant al securității sale, un aliat solid și un partener de nădejde, de care ne leagă o prietenie trainică, valori, principii și interese comune, precum și un atașament puternic față de unitatea și soliditatea familiei euroatlantice, a afirmat vineri seara președintele Klaus Iohannis.

„Parteneriatul strategic bilateral s-a dezvoltat continuu de la momentul lansării sale la București, în urmă cu aproape două decenii. În acest an, am continuat să îl întărim împreună și să îl diversificăm, pentru a servi cât mai bine intereselor noastre comune. Așteptările noastre sunt ca acesta să crească în amplitudine și profunzime, pentru a genera oportunități economice și prosperitate pentru cetățenii țărilor noastre”, a spus șeful statului, în discursul susținut la recepția organizată de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Independenței.Klaus Iohannis a subliniat că un nivel fără precedent a fost atins în ceea ce privește cooperarea bilaterală în domeniul apărării și securității.

„Am dus împreună la bun sfârșit proiectul strategic al sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu, o contribuție semnificativă la securitatea noastră comună și a NATO și un etalon incontestabil al excelenței cooperării româno — americane. Aprofundarea colaborării în domeniul apărării și securității va continua să fie prioritatea de vârf a Parteneriatului strategic. Beneficiile sale sunt circumscrise consolidării securității regionale și euroatlantice”, a afirmat președintele României.

Șeful statului a punctat că România își va respecta angajamentele luate în cadrul NATO cu privire la securitatea colectivă și va continua să coopereze cu SUA pentru menținerea stabilității și securității în regiune și la nivel internațional, inclusiv prin gestionarea noilor amenințări.

„Summitul NATO de la Varșovia va trebui să ia decizii importante privind consolidarea apărării colective și a posturii de descurajare a Alianței și asigurarea unei prezențe aliate înaintate și echilibrate pe întregul flanc estic, în raport cu provocările de securitate din regiune. Contăm pe aceeași colaborare susținută și privilegiată cu Statele Unite ale Americii, alături de alți aliați, în transpunerea în realitate a deciziilor summitului”, a declarat el.

Președintele Iohannis a subliniat că „o relație politico-militară de succes nu poate să își atingă deplinul potențial în absența unui corespondent similar în nivelul de ambiție în plan economic și comercial”.

În context, el a arătat că România este într-o situație economică favorabilă și a întreprins pași importanți în valorificarea potențialului substanțial de cooperare economică bilaterală.

„Lucrăm împreună pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, pentru extinderea bunei guvernări în economia românească și funcționarea eficientă și transparentă a instituțiilor românești, astfel încât să creăm cât mai multe oportunități de afaceri și investiții companiilor românești și americane”, a precizat Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai spus că va fi continuat parteneriatul bilateral în domeniul statului de drept, arătând că această cooperare s-a dovedit deosebit de importantă pentru progresul substanțial pe care România l-a făcut în ultimii ani în consolidarea sistemului judiciar și combaterea corupției.

El a menționat că dezvoltarea durabilă a Parteneriatului strategic nu poate fi realizată fără o preocupare corespunzătoare pentru dezvoltarea cooperării în planul educației, inovației și cercetării.

„Pregătirea tinerei generații reprezintă măsura succesului nostru în a duce mai departe Parteneriatul strategic și tot ceea ce construim în prezent”, a spus Iohannis.

Președintele a precizat că aniversarea, în 2016, a cinci ani de la adoptarea Declarației comune de Parteneriat strategic pentru secolul XXI, iar în 2017 — a 20 de ani de la inițierea Parteneriatul strategic sunt oportunități importante pentru a aprofunda și extinde parteneriatul dintre cele două țări. „România va continua eforturile pentru a-și întări și consolida capacitatea și rolul de pilon al democrației, statului de drept, prosperității și securității în regiune și va lucra strâns cu Statele Unite ale Americii pentru realizarea acestor obiective”, a arătat Iohannis.

El a transmis felicitări SUA cu ocazia Zilei Independenței și a apreciat că Declarația de independență reprezintă o sursă de inspirație și în prezent. „Acum 70 de ani, bunicii și străbunicii mei, și ai altor mulți români, așteptau americanii. Acesta era visul lor. Ați venit și generația mea are bucuria de a vă avea aici, acum, ca partener de încredere, și vreau ca viitorul să ne facă relația și mai puternică”, a spus Iohannis.

Președintele a apreciat tematica recepției de la Ambasada SUA, inspirată din cuvintele lui John F. Kennedy — „We all breathe the same air” — și a amintit, în contextul atenției pentru ocrotirea mediului înconjurător și al preocupărilor globale pentru combaterea schimbărilor climatice, cuvintele lui Grigore Antipa — „Omul poate stăpâni natura cât timp ține seama de legile ei”.

„Frumusețea cu care România și Statele Unite ale Americii au fost înzestrate și dragostea ambelor națiuni pentru natură reprezintă premisele pentru ca și în acest domeniu să aprofundăm Parteneriatul nostru strategic, orientat spre viitor”, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a venit la recepția de Ziua Independenței împreună cu soția sa, Carmen Iohannis.