MAE: Strategia de modernizare și eficientizare a activității consulare, prezentată comunității române din Marea Britanie

 

Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, a organizat în perioada 30 iunie – 3 iulie, la Londra, ultima etapă a programului „Dialog cu Diaspora pe teme consulare”, dedicat informării cetățenilor români din Marea Britanie cu privire la proiectele de modernizare a serviciilor consulare.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis duminică AGERPRES, a avut loc, totodată, o reuniune regională de lucru cu reprezentanții secțiilor consulare ale Ambasadelor României de la Londra, Helsinki, Oslo și Stockholm.

„La sediul Ambasadei României de la Londra a fost organizată o întâlnire cu reprezentanții comunității române din Marea Britanie, în cadrul căreia a fost prezentată strategia de modernizare și eficientizare a activității consulare prestate la nivelul rețelei consulare a României. Astfel, reprezentanții asociațiilor românești prezenți la întâlnire au fost informați asupra facilităților pe care le oferă Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni (SIMISC), în ceea ce privește posibilitatea accesării online a serviciilor consulare, obținerea de informații specifice de natură consulară, realizarea programării on-line pentru depunerea cererii de servicii consulare, urmărirea stadiului solicitării”, precizează MAE.

De asemenea, a fost prezentat Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate care cuprinde un Call-center, Mail-center și un portal informatic prin intermediul cărora cetățenii români pot obține toate informațiile consulare și pot beneficia de asistență consulară pentru situații deosebite, în regim permanent.

MAE mai menționează că reprezentanții asociațiilor românești au adresat întrebări conducerii Departamentului Consular și și-au arătat interesul de a promova noile instrumente de sprijin consular la nivelul întregii comunități locale.

„În condițiile creșterii numărului de cetățeni români aflați în străinătate, cererile de asistență consulară au crescut exponențial. În acest sens, modernizarea serviciilor consulare a venit ca o etapă firească, astfel încât cetățenii români aflați în străinătate să aibă acces într-un timp scurt la servicii consulare adaptate la cerințele și standardele europene în domeniu. Răspunzând unor întrebări formulate de reprezentanții mediului asociativ cu privire la consecințele referendumului din Marea Britanie din data de 23 iunie asupra cetățenilor români, din punct de vedere consular, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au subliniat că rezultatele referendumului nu produc efecte juridice în sensul schimbării procedurilor de acordare a asistenței și protecției consulare”, se arată în comunicatul MAE.

În cadrul reuniunii consulare regionale cu reprezentanții Ambasadelor României la Londra, Helsinki, Oslo, Stockholm, au fost discutate probleme specifice din practica de natură consulară și problematici legate de procedurile consulare, aspecte legate de funcționarea SIMISC, cooperarea interinstituțională, cadrul juridic din țările de reședință.

„Organizarea unor reuniuni cu reprezentanții consulari a reprezentat un demers constant pentru fiecare etapă a Programului ‘Dialog cu Diaspora pe teme consulare’ și a avut ca obiectiv uniformizarea practicilor la nivelul rețelei consulare române”, precizează MAE.

În cadrul reuniunilor de la Londra au fost prezenți și reprezentanții instituțiilor partenere în implementarea componentelor sistemului E-Cons: Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Autoritatea Națională pentru Cetățenie.