Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul mondial, a fost învins de americanul Sam Querrey, 7-6 (8/6), 6-1, 3-6, 7-6 (5), sâmbătă, în turul 3 al turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului. Djokovic, dublul deținător al titlului, a pierdut acest meci, ce a fost întrerupt de ploaie, în fața jucătorului clasat pe locul 41 în ierarhia ATP. Învingător în acest an la Australian Open și Roland Garros, sârbul a eșuat astfel în tentativa sa de a reuși Marele Șlem. Djokovic a mai avut un meci similar anul trecut, în optimi, când a fost condus cu 2-0 la seturi de sud-africanul Kevin Anderson, dar a reușit să întoarcă, după ce ploaia a făcut probleme din nou. Nole încerca anul acesta să devină primul jucător de la Rod Laver (1969) încoace care reușește un Grand Slam calendaristic.
Related Articles
Românii preferă în continuare să-şi retragă banii de la bancomate, în locul plăţii cu cardul
22 august 2016 11:29
Dacian Cioloș, numit consilier special al președintelui Comisiei Europene pe probleme de siguranță alimentară
1 iulie 2015 22:02
Procurorul general trimite Camerei Deputaților cererea DNA de urmărire penală a Elenei Udrea
13 octombrie 2016 11:05
Check Also
Close