Producătorul de lactate Covalact, controlat de fondul american de investiţii SigmaBleyzer, va distribui în perioada următoare dividende în valoare de aproape 5,5 milioane de lei, reprezentând 92% din valoarea profitului net raportat anul trecut, conform unui document din Monitorul Oficial.
Restul profitului se va direcţiona către rezerva legală şi alte repartizări prevăzute de lege – scutirea de la plată a profitului reinvestit. Anul trecut, compania a revenit pe profit după cinci ani pe pierdere, producătorul raportând o cifră de afaceri de 199 milioane de lei, în creştere cu 28% faţă de anul precedent.
2015 a adus creştere pentru majoritatea jucătorilor din piaţa lactatelor, reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% fiind principalul motor al avansului.
Covalact are o istorie de peste 40 de ani în producţia de lactate şi a fost achiziţionată în 2007 de fondul american de investiţii SigmaBleyzer. Din grupul Covalact mai face parte şi firma Lactate Harghita, care a fost achiziţionată de fondul american un an mai târziu.