Experți ai ECDC – în vizită în România; vor discuta cu reprezentanți ai MS aspecte legate de infecțiile nosocomiale

 

O echipă multidisciplinară a Centrului European pentru Boli Transmisibile (ECDC), care include și un expert din Norvegia, se va afla în țara noastră de luni până joi, pentru a discuta aspecte legate de detectarea, supravegherea, prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Institutului Național pentru Sănătate Publică și cu alți actori din sistemul sanitar.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, vizita este una exploratorie și vine ca răspuns la o solicitare de sprijin formulată de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, în vederea managementului provocărilor cu care România se confruntă în acest domeniu.

„În timpul vizitei, echipa ECDC va consulta legislația românească și normele de reglementare. Vor fi organizate și vizite de documentare în spitale din și din jurul Bucureștiului, unde vor avea loc interviuri și discuții cu actorii importanți”, arată sursa citată.

La finalul vizitei, experții vor prezenta concluziile vizitei ministrului Sănătății, vor formula un set de recomandări pentru a întări prevenția și controlul infecțiilor nosocomiale și vor identifica sectoare în care ar putea fi luat în considerare un viitor sprijin din partea ECDC, respectiv domenii în care s-ar putea lucra în comun.

Documentele care guvernează activitatea ECDC prevăd că Centrul poate primi o cerere de consiliere științifică sau asistență tehnică din partea Comisiei Europene, a statelor membre și non-membre UE, precum și din partea organizațiilor internaționale în orice domeniu de competență al acestuia.