Floarea-soarelui (denumirea științifică – Helianthus annuus) este o plantă oleaginoasă din familia Compositae, cultivată în principal pentru semințele ei, care au un conținut ridicat în ulei.

Originară din America, floarea-soarelui a fost adusă în Europa în anul 1510. La început a fost folosită îndeosebi ca plantă ornamentală în grădini. A fost cultivată apoi ca plantă oleaginoasă mai întâi în Italia, în sudul Rusiei și în alte regiuni. În prezent este cultivată pe toate continentele. În România există suprafețe mari cultivate cu floarea-soarelui.

Semințele, care conțin până la 50 la sută substanțe grase, sunt folosite îndeosebi pentru obținerea uleiului, iar consumate ca atare au numeroase proprietăți (între care creșterea imunității), fiind foarte hrănitoare și energizante.

Prin presare la rece se obține uleiul comestibil, iar prin presare la cald se obține un ulei industrial. Uleiul de floarea-soarelui extras din semințe se folosește la gătit, la prepararea unor salate, la fabricarea margarinei, a conservelor etc. De asemenea, este un ingredient folosit la fabricarea unor săpunuri, șampoane, creme, alifii.

Semințele de floarea-soarelui trebuie consumate în stare crudă dacă vrem să profităm pe deplin de calitățile lor nutritive. Ele conțin grăsimi sănătoase, fibre, proteine, vitamine, minerale. Au un conținut bogat în vitaminele E, B1, B6, acid folic, magneziu, seleniu, mangan, cupru, fosfor, precum și în tryptophan și fitosteroli.

Fitosterolii ajută la reducerea nivelului de colesterol din sânge, seleniul este cunoscut ca având un rol în prevenirea cancerului, iar magneziul și cuprul contribuie la menținerea sănătății oaselor. Datorită componenților cu proprietăți antioxidante, semințele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru ameliorarea durerilor articulare, scăderea riscului unor boli de inimă, în ulcerele gastrice sau alte afecțiuni ale tractului gastro-intestinal, erupții de piele, febră, afecțiuni pulmonare, astm ș.a. O altă componentă importantă este lecitina, care este folosită și în industria farmaceutică.

Semințele de floarea-soarelui pot fi consumate fie ca atare (în stare crudă sau prăjite), fie incluse în salate, diverse produse de panificație, preparate din legume etc.

Și alte părți ale acestei plante — rădăcina, tulpinile fragede, frunzele, petalele galbene sau pălăria — pot fi folosite pentru diverse preparate în scop curativ. Astfel, încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea, din frunze și flori se prepara un ceai pentru combaterea febrei. De asemenea, din pălăria de floarea-soarelui se face un ceai recomandat pentru combaterea răcelii.

Conform ”Enciclopediei de etnobotanică românească” (1979), la noi, uleiul de floarea-soarelui era folosit pe larg la prepararea diferitelor unguente și linimente. Ceaiul din capitulele florale se bea, iar oamenii se udau cu el la tâmple și în moalele capului ca remediu pentru amețeli și dureri de cap. Ceaiul se bea, de asemenea, contra tusei, răgușelii, pojarului și a altor boli eruptive. În unele zone, florile se fierbeau împreună cu dumbăț (Teucrium chamaedris) sau cu planta cunoscută sub numele de lemnul-domnului (Artemisia abrotanum) și cu buruieni de rast (Lepidium ruderale), decoctul fiind consumat contra frigurilor.

Tinctura din petale de floarea-soarelui poate fi utilizată și în combaterea febrei, precum și în tratarea afecțiunilor căilor respiratorii. De asemenea, în uz extern, uleiul de floarea-soarelui este recomandat, spre exemplu, în tratarea locală a arsurilor și eczemelor.