Funcționarii din administrația publică locală au întrerupt marți, timp de o oră, lucrul cu publicul

Angajații din administrația publică locală s-au aflat marți, timp de o oră, în grevă de avertisment, ca urmare a blocării negocierilor care au avut loc săptămâna trecută între reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) și ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, pe tema majorării salariilor funcționarilor publici. La Iași, greva de avertisment, inițiată de Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală SINDIPRIM, organism afiliat la FNSA, s-a concretizat, în Primărie și în toate instituțiile subordoante municipalității, precum și la Consiliul Județean, cu încetarea lucrului cu publicul între orele 8.00 și 9.00. Potrivit reprezentanților SINDIPRIM, principalele revendicări ale angajaților din administrația publică se referă la majorarea cu 25% a salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului din administraţia publică locală şi acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Totodată, sindicaliştii cer ca salariaţii din administraţia publică locală să beneficieze de vouchere de vacanţă și să fie eliminat articolul din OUG nr. 20/2016 care prevede că ”la stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim aferent funcţiei, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie/specialitate din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi drepturile băneşti incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidenţa celor două acte normative”. (E.M.)