Guvernul a aprobat miercuri acordarea a 201,423 de milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale care a fost afectată de precipitațiile din perioada mai – iunie 2016, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, într-un briefing la Palatul Victoria.
„S-a aprobat în ședința de astăzi acordarea a 201,423 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate de precipitațiile din perioada mai — iunie 2016. Este vorba de 26 de județe care fac obiectul acestui ajutor de urgență. Este un efort considerabil al Guvernului, pentru a aduna acești bani, e o sumă consistentă”, a spus Liviu Iolu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că aceasta este o primă fază a ajutorului, Executivul urmând să analizeze în continuare solicitările pentru pagubele de după inundații.
„Este doar o primă fază a ajutorului. Pe măsură ce autoritățile locale solicită, Guvernul va evalua în continuare solicitările pentru pagubele de după inundații. (…) Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de autoritățile administrației publice locale, inspectoratele pentru situații de urgență și de către Instituțiile Prefectului. De asemenea, se adaugă beneficii și alte ajutoare de urgență pe care le dă Ministerul Muncii către familiile lovite de intemperii”, a precizat Iolu.
El a menționat că în acest sens a fost suplimentat fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului.
„S-a suplimentat cu suma de 201,423 de milioane de lei fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe 2016”, a explicat Iolu.
Acesta a spus că în cazul anumitor județe se fac reevaluări în privința sumelor solicitate. „Sunt 26 de județe, dar se pot adăuga în funcție de solicitările care vin. (…) Au fost județe unde se fac reevaluări. Unele județe au trimis sume foarte mari, s-au făcut reevaluări”, a mai afirmat Iolu, precizând că acestea sunt în prezent în atenția Ministerului Dezvoltării.
Sumele vor fi alocate către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale din 26 de județe: Alba — 136.000 de lei, Bacău — 12,19 milioane lei, Bihor — 1,98 milioane lei, Bistrița-Năsăud — 6,85 milioane lei, Botoșani — 4 milioane lei, Brașov — 4,03 milioane lei, Buzău — 10,3 milioane lei, Caraș-Severin — 793.000 de lei, Cluj — 6,75 milioane lei, Constanța — 128.000 de lei, Dâmbovița — 2,15 milioane lei, Dolj — 642.000 lei, Galați — 205.000 lei, Gorj — 9,58 milioane lei, Harghita — 10,66 milioane lei, Hunedoara — 18,49 milioane lei, Mehedinți — 1,96 milioane lei, Neamț — 11,03 milioane lei, Olt — 59.000 de lei, Prahova — 8,93 milioane lei, Sălaj — 1,03 milioane lei, Sibiu — 3,15 milioane lei, Suceava — 29,69 milioane lei, Vaslui — 3,37 milioane lei, Vâlcea — 39 milioane lei și Vrancea — 14,37 milioane lei, se arată într-un comunicat al Guvernului.