În urma discuțiilor pe care le-a avut în această săptămână, la București, primarul Mihai Chirica a primit asigurări din partea reprezentanților Guvernului privind posibilitatea construirii în următoarea perioadă, la Iași, a unui număr de 72 de apartamente ANL pentru tineri, în regim de credit ipotecar. ”De asemenea, în cadrul discuțiilor avute cu reprezentanții Executivului, am ridicat și problema construcției unor locuințe ANL pentru medicii rezidenți, în zona viitorului Spital Regional de Urgențe. Cei de la Guvern s-au arătat deschiși la toate propunerile noastre și au declarat că ne vor sprijini în demersul nostru”, a declarat, miercuri, primarul Mihai Chirica. De la demararea programului guvernamental, în anul 2003 și până în prezent, la Iași au fost date în folosință 720 de locuințe ANL pentru tineri și pentru medicii rezidenți, în zonele Dacia, Păcurari, Metalurgie și respectiv Bucium – în apropierea Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Socola”. În ciuda demersurilor făcute de autoritățile locale, în ultimii ani, la Iași nu a mai fost recepționat niciun apartament de tip ANL, motivul invocat de Guvern fiind cel al lipsei fondurilor. (E.M.)
Related Articles
Traian Băsescu: Obiectivul de țară al partidului nostru e unirea României cu Republica Moldova; el va fi îndeplinit când îi va veni timpul
20 martie 2016 16:33
Vasilescu: Banii sunt cei mai periculoşi când este vorba de răspândirea unei molime
9 martie 2020 02:24
Sindicaliştii din Finanţe solicită prelungirea termenului de procesare a cererilor de amnistie fiscală
11 noiembrie 2024 17:46
Claudiu Niculescu a fost demis din funcția de antrenor principal al lui Poli Iași
10 octombrie 2022 21:01
Check Also
Close