Noul ambasador agreat al Republicii Austria și-a prezentat scrisorile de acreditare

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Lilian Darii, a primit-o astăzi pe ambasadorul agreat al Republicii Austria în Republica Moldova, Christine Freilinger, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, informează MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.
Viceministrul Darii i-a urat succes ambasadorului şi a asigurat-o de întregul sprijin al părții moldovenești.
Oficialii au efectuat un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-austriece şi a perspectivelor de valorificare a potenţialului existent în vederea intensificării raporturilor comercial-economice.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, pe marginea procesului de soluţionare a conflictului transnistrean, inclusiv din perspectiva preluării de către Austria a preşedinţiei în exerciţiu a OSCE în 2017.