Oscar Pistorius, care a ajuns la Tribunalul din Pretoria direct de la locuinţa unchiului său Arnold Pistorius, acolo unde a locuit pe perioada arestului la domiciliu a fost imediat dus la închisoare. Sentinţa dată astăzi de magistraţii din Africa de Sud poate fi atacată cu apel.
Juriştii sud-africani susţin că, dacă decizia nu va fi modificată la un eventual apel, Oscar Pistorius ar putea fi eliberat pentru „bună purtare” după ce îşi ispăseşte o treime din pedeapsă, adică după doar 2 ani.
Campionul paralimpic Oscar Pistorius a fost condamnat, pe 21 octombrie, la cinci ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de omor din culpă în procesul în care era acuzat că a ucis-o pe prietena sa Reeva Steenkamp.
Imediat după citirea sentinţei, campionul sud-african a fost dus la închisoare, însă pe 19 octombrie 2015 a fost eliberat din închisoare şi a avut un regim de arest la domiciliu.
Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împuşcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relaţie de trei luni. Procesul lui Pistorius a început în luna martie 2014, la Pretoria.