Produsele dezvoltate de Continental Iași, prezentate în cadrul unei expoziții tehnice la Palas

Continental Iași organizează în zilele de 6 și 7 iulie o expoziția tehnică, în cadrul căreia vor fi prezentate produsele dezvoltate de inginerii ieșeni. Expoziția include peste 15 mașini a unor branduri de renume, precum Daimler, BMW, Audi, Renault, etc, în interiorul cărora se află produse cheie, dezvoltate de către echipa Continental Iași. În cadrul expoziției, specialiștii Continental Iași vor discuta atât cu cei pasionați de automobile și de ultimele tehnologii în acest domeniu, cât și cu cei care doresc să descopere ce se află în spatele mașinilor pe care le conduc. Cu această ocazie, vizitatorii vor avea posibilitatea de a vedea produsele dezvoltate de fiecare departament al Continental Iași, chiar pe mașinile producătorilor. Compania a pregătit, de asemenea, cu acest prilej, și o serie de surprize pentru vizitatori. De zece ani, Continetal Iași dezvoltă proiecte pentru cei mai importanți producători auto din lume, compania reprezentând unul dintre cele mai importante branduri la nivel mondial în domeniu. Programul evenimentului: miercuri, 6 iulie, Grădina Palas (zona patinoarului), în intervalul orar 10.00 – 22.00; joi, 7 iulie, Palas Atrium, în intervalul orar 10.00 – 22.00. Continental AG este un concern internațional cu sediul în Germania, producător de componente auto (anvelope, sisteme de frânare, sisteme de control al stabilității, etc.). Concernul, cu sediul central în orașul german Hanovra, este al doilea producător de sisteme electronice de frânare și al patrulea la producția de anvelope pe plan mondial. Concernul Continental este unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de componente pentru industria auto, cu activități extinse în special pe domeniul producției de anvelope, sistemelor de frânare, al controlului dinamicii vehiculului și al senzorilor electronici. În România, Continental își desfășoară activitatea din anul 1998, când a deschis fabrica de anvelope de la Timișoara. Centrul de cercerare-dezvoltare Continental de la Iași a fost inaugurat în anul 2006, în prezent aici desfășurându-și activitatea peste 2.000 de angajați. (E.M.)