Un test genetic care detectează fragmentele canceroase din ADN-ul pacienților prezice probabilitatea reapariției anumitor tipuri de cancer de colon, indică o cercetare publicată miercuri în revista medicală americană ‘Science Translational Medicine’, citată de agenția France Presse (AFP).
După acest studiu efectuat asupra unui mic grup de persoane tratate pentru o tumoare pe colon aflată în stadiul al doilea, care nu s-a propagat la celelalte organe, testul prezice cu un grad ridicat de exactitate dacă pacienții sunt sau nu în pericol de a se îmbolnăvi din nou.
Acest test ar putea ajuta medicii oncologi la stabilirea pacienților care au nevoie de tratament suplimentar încă din momentul diagnosticării.
„Cei mai multi pacienți cu cancer de colon în stadiul 2 vor fi vindecați prin îndepărtarea chirurgicală a tumorii”, a explicat dr. Bert Vogelstein, de la Facultatea de medicină Johns Hopkins din Baltimore, unul dintre autorii acestei lucrări. „Totuși, unele dintre aceste tipuri de cancer reapar și trebuie să îmbunătățim tehnicile noastre de diagnostic pentru a detecta mai devreme aceste recurențe”, a adăugat el, menționând că și alte laboratoare din lume dezvoltă teste bazate pe ADN-ul tumoral.
Pentru acest ultim studiu clinic, cercetătorii au urmărit timp de patru ani, 230 de pacienți diagnosticați cu cancer de colon în stadiul al doilea, în 13 spitale din Australia, colectând peste o mie de probe de sânge. Ei au reușit să identifice în țesutul tumorilor îndepărtate de la acești pacienți cel puțin o mutație a genei specifice cancerului de care sufereau. Oamenii de știință au urmărit apoi la fiecare pacient această semnătură genetică în eșantioanele de sânge prelevate periodic la patru până la zece săptămâni după intervenția chirurgicală și apoi o data la trei luni și la doi ani. De asemenea, participanților la acest studiu le-a fost scanat integral corpul la fiecare șase luni timp de doi ani după operația de îndepărtare a tumorii.
Fragmente de ADN tumoral au fost detectate prin analize de sânge la 20 dintre cei 230 de participanți la studiu, dintre care 14 nu au avut nevoie de chimioterapie suplimentară și numai șase au fost în această situație. Dintre cei 14 pacienți, 11 s-au confruntat cu reapariția tumorii care a fost descoperită în timpul examenelor imagistice. Dintre cei șase care au primit chimioterapie suplimentară, la un număr de trei pacienți cancerul a reapărut.
Alți 14 pacienți s-au confruntat, de asemenea, cu recidiva cancerului, dar testul de sânge nu a detectat ADN-ul tumorii.
„Deși acest test și altele bazate pe detectarea ADN-ului tumoral în sânge nu sunt perfecte, atunci când semnătura genetică a tumorii este detectată la un pacient, o recurență a cancerului este foarte probabilă”, a subliniat dr. Nickolas Papadopoulos, profesor de oncologie la Facultatea de medicină Johns Hopkins, unul dintre principalii autori ai studiului.
În prezent, aproximativ 40 la sută dintre pacienții cu cancer de colon în stadiul 2 au risc de recidivă, mai menționează studiul, citat de AFP.