Breaking News

R.Moldova: A demarat concursul pentru decernarea Premiului Național – 2016

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a inițiat procesul de selectare a candidaților pentru premiere în cadrul ediţiei din acest an, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

Înaintarea candidaţilor la concurs se face de către ministerele de resort, uniunile de creaţie, federaţiile de sport, Academia de Ştiinţe a Moldovei, universităţi, precum şi de către laureaţi ai Premiului Naţional şi cei ai Premiului de Stat.

Recomandările cu privire la candidaţii pentru concurs, dar și dosarele acestora, se vor prezenta Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional pînă la 29 iulie a.c., la sediul Guvernului (adresa: mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr. 1).

Premiul Naţional se decernează, atît individual, cît și colectivelor de autori, pentru realizări remarcabile, care au contribuit la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional și au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi socio-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Premiul Național a fost instituit cu scopul de a recunoaște și a încuraja activități de cercetare, dezvoltare științifică și tehnologică și de stimulare a performanțelor artistice și sportive. Anual, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, Guvernul acordă 10 premii naţionale în valoare de 100 de mii de lei.