Aditivii alimentari din jeleuri prezinta pentru copii un risc medical in cazul consumului constant si pe termen lung

Aditivii alimentari din jeleuri reprezintă pentru copii un risc de apariție a unor boli atunci când aceste produse sunt consumate în mod constant și pe termen lung, potrivit unui comunicat de presă.
Asociația Pro Consumatori (APC) a efectuat un studiu pe 44 de sortimente de jeleuri prin care s-a urmărit analizarea ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs, cantitatea de zahăr adăugat în jeleuri, precum și identificarea aditivilor alimentari.
În ceea ce privește aditivii alimentari în jeleuri, în toate produsele evaluate au fost identificați 34 de aditivi alimentari, printre care acid citric, albastru briliant FCF, antocianine, albastru patent V, acid malic, acid lactic, acid ascorbic, agar-agar, beta-apo-8 carotenal, beta caroten, briliant blue, bicarbonat de sodiu, ceară de albine, ceară de carnauba, complexe de cupru ale clorofilinelor, curcumina, carmin, citrat de sodiu, caramel sulfit de amoniu, caramel simplu, citrat trisodic, carbon vegetal, dioxid de titan, extract de ardei roșu, gelatină, glicerol, gumă gellan, mono și digliceride ale acizilor grași, roșu allura, luteina, sunset yellow, sorbitol și selac, se menționează în comunicatul de presă.
În cazul aditivului roșu allura, acesta este prezent în multe produse alimentare, printre care și dulciurile. În multe țări europene utilizarea roșului allura a fost interzisă pentru efectele asupra copiilor.
E 129 sau Roșu allura, este cunoscut că poate afecta negativ atenția și activitatea copiilor. Roșu allura este un colorant sintetic roșu-portocaliu folosit în dulciuri, băuturi, condimente, medicamente și cosmetice. Roșu allura este o pulbere de culoare roșu-închis. Roșu allura a fost inițial fabricat din gudron de cărbune, dar acum este realizat în cele mai multe cazuri, din petrol. Există impresia greșită că acest aditiv alimentar este obținut dintr-o insectă. Acest lucru nu este adevărat. Colorantul obținut dintr-o insectă este carminul, ce se obține din coșenilă. E 129 este interzis în Danemarca, Belgia, Franța, Germania, Elveția, Suedia, Austria și Norvegia.”, a explicat Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist nutriție și nutrigenomică.
Efectele asupra copiilor a aditivului sunset yellow (galbenul-portocaliu sau E 110) implică, pe termen lung, schimbări de comportament. Acest aditiv alimentar se găsește în produsele de marţipan, rulade, marmelade, gemuri de caise, băuturi, ciocolate calde, supe la plic, sosuri de brânză, îngheţate şi alte dulciuri. Sunset yellow este încă folosit deși în țări precum Finlanda sau Norvegia utilizarea acestui aditiv alimentar este interzisă.

„Copiii sunt cei mai afectaţi de consumul aditivului sunset yellow. Poate provoca alergii mai ales persoanelor sensibile, agravând şi crizele de astm. De asemenea, galbenul-portocaliu poate produce congestie nazală, brohoconsticţie, distrugeri cromozomiale, spasme vasculare. Colorantul afectează şi sistemul gastrointestinal, ducând  la dureri gastrice şi la blocarea enzimelor digestive, în cazul consumului în exces. În timp, acesta declanşează sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), mai ales dacă este folosit în combinaţie cu conservantul E 211 (benzoat de sodiu). Din cauza multiplelor sale efecte adverse, autorităţile din Finlanda şi Norvegia au hotărât interzicerea aditivului E 110. În restul ţărilor din Uniunea Europeană, doza zilnică admisă este de 2,5 mg/kg corp.”, a mai precizat Dr. Florin Ioan Bălănică.

Sursa: SanatateaTV