Depresie

Anual, depresia afectează circa 3 milioane de adolescenți americani

În doar un an de zile aproape 3 milioane de adolescenți americani s-au confruntat cu o criză majoră de depresie, potrivit unui raport al executivului american, scrie UPI.com.

Adolescența este o perioadă critică în dezvoltarea unei persoane, iar lupta cu depresia poate fi devastatoare pentru adolescenți dacă aceștia nu primesc tratamentul adecvat, a declarat Paolo del Vecchio, director al Center for Mental Health Services din cadrul U.S. Substance Abuse and Mental Health Services Administration (SAMHSA).

„Dispunem de tratamente eficiente însă părinții, profesorii și toți membrii implicați ai comunității trebuie să acționeze pentru a se asigura că adolescenții care au nevoie primesc ajutor”, a indicat del Vecchio într-un comunicat de presă. Acești tineri se simt deprimați și își pierd interesul în activitățile lor pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni. Ei se mai pot confrunta cu probleme de somn, de alimentație sau de concentrare, potrivit aceluiași del Vecchio.

Rata totală a cazurilor de depresie în rândul tinerilor a sărit la 11% în perioada 2013-2014, față de 9,9% cât era în intervalul precedent, se arată în raportul SAMHSA.

La nivelul SUA, 13 state se confruntă cu o creștere semnificativă a frecvenței episoadelor cu crize majore de depresie în rândul adolescenților, în timp ce 37 de state și Districtul Columbia înregistrează schimbări reduse față de anii anteriori.

Rata episoadelor de depresie majoră în rândul adolescenților cu vârste între 12 și 17 ani era cea mai mare în Oregon, cu o medie anuală de 14,6%. Printre alte state cu o frecvență mai mare a cazurilor de depresie se numără Arizona, Indiana, Maine, New Hampshire, Rhode Island, Utah, Virginia, Washington și Wisconsin.

La polul opus, Districtul Columbia are cea mai scăzută frecvență a cazurilor de depresie majoră, cu o medie anuală de 8,7%. Rate scăzute se înregistrează de asemenea în Alaska, Connecticut, Georgia, Hawaii, Kentucky, New Mexico, North Dakota, South Dakota și Tennessee. Raportul SAMHSA a fost publicat la 7 iulie.