Educarea asupra consumului de fructe si legume, dar si alte obiceiuri alimentare sunt pasi importanti in dezvoltarea copiilor

Consumul de fructe și legume, precum şi crearea de obiceiuri pentru a avea o alimentaţie echilibrată reprezintă câțiva pași esențiali pentru sănătatea copiilor.

În acest sens, copiii trebuie să fie educați că fructele şi legumele reprezintă baza unei alimentaţii echilibrate, potrivit unui comunicat de presă.
Conform Organizației Mondiale de Sănătate lipsa legumelor din alimentația copiilor înseamnă o greşeală privind nutriţia acestora, deoarece legumele sunt o sursă importantă de vitamine (complex B, vitamina C, beta caroten), minerale (potasiu, magneziu, calciu, mangan, cupru, zinc, molibden) şi celuloză. Atât mineralele, cât și vitaminele și fibrele au un rol esenţial pentru imunitatea copilului în lupta cu infecţiile, dar prin acestea se asigură și o doză corespunzătoare de energie.
Prin urmare, educația copiilor asupra consumului de fructe și legume, precum și obiceiurile alimentare sunt foarte importante pentru acestea.
Cu toate acestea, copiii aleg doar fructele și legumele cu care au fost familiarizaţi, se arată în comunicat.
Prin urmare, este dificil pentru părinți să convingă un copil să consume alte legume sau fructe.
Potrivit recomandările specialistului în nutriţie sportivă, Şerban Damian sunt câteva principii fundamentale prin care se poate reduce riscul de a avea un copil mofturos şi poate chiar bolnăvicios:
1.     Părinţii trebuie să decidă când, unde şi ce anume va mânca copilul, iar acesta va decide ce cantitate va consuma.
2.     Serviţi masa într-o încăpere liniştită şi determinaţi copilul să se aşeze pe scaun. Nu îi distrageţi atenţia.
3.     Păstraţi un interval de 3-4 ore între mese şi nu-i oferiţi copilului gustări.
4.     Sugeraţi produse diferite şi nu renunţaţi atunci când copilul refuză să le consume.
5.     Oferiţi-i porţii mici de exemplu cât mărimea mânuţei acestuia.
6.     Nu folosiţi ca premiu/recompensă mâncarea.
Sursa: SanatateaTV