Breaking News

Gorghiu: Autoritățile trebuie să condamne ferm gesturile discriminatorii și agresive împotriva cetățenilor care trăiesc în Marea Britanie

Copreședintele PNL Alina Gorghiu consideră că autoritățile trebuie să condamne „cât se poate de ferm” gesturile discriminatorii împotriva cetățenilor care trăiesc în Marea Britanie.

Declarația Alinei Gorghiu vine după ce un magazin aparținând unor cetățeni români a fost incendiat în noaptea de vineri în localitatea Norwich din Marea Britanie.

„Reacția comunității este uimitoare și îmi dă speranță că derapajele de genul acesta vor fi respinse în primul rând de oamenii obișnuiți. În același timp, autoritățile trebuie să condamne cât se poate de ferm gesturile discriminatorii și agresive împotriva cetățenilor care trăiesc în Marea Britanie. Trebuie luate, cât mai repede, măsuri pentru ca ei să se simtă în siguranță, în țara în care sunt bine integrați și la a cărei economii contribuie din plin”, a scris Gorghiu, duminică, pe contul său de Facebook.

Și MAE a solicitat autorităților britanice să clarifice situația și să prevină orice intensificare a tensiunilor sau a oricăror acte ostile la adresa cetățenilor români din Marea Britanie.

„MAE condamnă orice formă de manifestare extremistă sau discriminatorie la adresa cetățenilor români. Un magazin aparținând unor cetățeni români a fost incendiat în noaptea de 8 iulie în localitatea Norwich, Marea Britanie. Ministerul Afacerilor Externe are în atenție acest incident izolat, care ar putea fi considerat ca având caracter discriminatoriu. În acest sens, prin intermediul Ambasadei României la Londra, MAE a solicitat autorităților britanice să clarifice această situație și să prevină orice intensificare a tensiunilor sau a oricăror acte ostile la adresa cetățenilor români din Marea Britanie”, a informat MAE într-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES.

Totodată, MAE a adresat mulțumiri comunității de afaceri din Norwich, care s-a solidarizat și a fost alături de familia de români afectată de incident.