Breaking News

Guvernul britanic exclude posibilitatea unui nou referendum privind Brexitul

 

Guvernul britanic a respins posibilitatea organizării unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, răspunzând unei petiţii care solicita un nou referendum pe această temă, relatează cotidianul The Guardian.

Petiţia, semnată de peste 4,1 milioane de persoane, solicita organizarea unui nou referendum, citând faptul că voturile în favoarea părăsirii Uniunii Europene nu au depăşit pragul de 60 la sută, iar prezenţa la urne a fost sub 75 la sută.

Răspunsul oficial al guvernului britanic a fost acela că Legea referendumului privind Uniunea Europeană nu include prevederi referitoare la prezenţa la urne. Comunicatul mai precizează că peste 33 de milioane de persoane au votat la referendum.

„Legea a fost analizată şi dezbătută în Parlament şi a fost aprobată de Camera Comunelor şi Camera Lorzilor. Actul a stabilit condiţiile în care va avea loc referendumul, inclusiv dispoziţii privind stabilirea datei, dreptul de vot şi întrebarea care va apărea pe buletinul de vot. Actul nu a stabilit un prag pentru rezultat sau rata minimă de participare,” se afirmă în comunicatul emis de guvernul britanic.

„Prim-ministrul şi guvernul au spus clar că aceasta a fost un vot care are loc o singură dată pe generaţie şi aşa cum a spus şi prim-ministrul, decizia luată trebuie respectată. Trebuie să ne pregătim acum pentru procesul de ieşire din UE şi guvernul se angajează să asigure cel mai bun rezultat posibil pentru poporul britanic în urma negocierilor,” se mai spune în comunicat.