Rata de participare la ultima probă scrisă din prima sesiune a examenului de Bacalaureat, proba la alegere a profilului și specializării, desfășurată vineri, a fost de 95,45%, 38 de candidații fiind eliminați pentru tentativă de fraudă, informează un comunicat de presă al MENCS remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, dintre cei 127.447 de candidați înscriși pentru susținerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie), s-au prezentat 121.644 de candidați.
„5.765 de candidați au absentat, iar 38 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Precizăm că alți 10.191 de candidați și-au echivalat notele obținute în sesiuni anterioare, recunoscute în sesiunea curentă potrivit metodologiei de organizare și desfășurare a Bacalaureatului”, se mai arată în comunicatul citat.
Afișarea primelor rezultate este programată marți, 12 iulie (până la ora 16,00). Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, la centrele de examen unde s-au susținut probele, în intervalul orar 16,00-20,00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 16 iulie.